Autocamion încărcat cu lemne, în flăcări

Astăzi, în jurul orei 09:20, pompierii cărășeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autocamion încărcat cu lemne, între localitățile Moldova Nouă și Moldovița.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Secției Moldova Nouă, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Aceștia au constatat faptul că incendiul se manifesta cu flacără la cabină și la compartimentul motor. În urma evenimentului, cabina a ars în totalitate și a fost afectată instalația electrică a compartimentului motor, pompierii salvând restul autovehiculului, precum și încărcătura acestuia.

Cel mai probabil, incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

Pentru a preveni astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „SEMENIC” al județului Caraș-Severin vă recomandă să respectați următoarele măsuri:
✔ nu faceți improvizații la instalația electrică;
✔ verificaţi instalaţia electrică doar în ateliere autorizate sau de către specialiști;
✔ asiguraţi-vă că echipamentele de iluminat electric nu sunt defecte sau neizolate;
✔ verificaţi dacă apar eventuale scurgeri de carburanți sau lubrifianți;
✔ verificați perioada de valabilitate a stingătorului din autovehicul.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *