În acest weekend, mai multe incidente s-au produs ca urmare a avertizărilor de cod portocaliu manifestate prin ploi abundente și vânt puternic. Autoriățile cărășene au intervenit de urgență pentru rezolvarea cu promtitudine a situațiilor ivite.
Din cauza ploilor abundente și a vântului puternic manifestate ca urmare a avertizărilor de cod portocaliu de furtuni, mai mulți copaci au căzut pe carosabil în localitățile Prigor și Dognecea.
Circulația a fost blocată vreme de câteva ore pe ambele sensuri de mers pe Drumul Național 57 B și Drumul Județean 586A. Au acționat de urgență pentru eliberarea circulației, Garda de Intervenție Bozovici și Detașamentul de Pompieri Reșița.
Totodată, având în vedere Avertizarea hidrologică de cod portocaliu valabilă pe sectoare ale bazinelor hidrografice ale râurilor Bârzava, Caraș Nera si Timiș, la nivelul județului Caraș-Severin, s-au luat o serie de măsuri. Cele mai importante dintre acestea sunt
•au fost transmise notificări tuturor primăriilor, operatorilor economici surse de risc, cu privire la avertizările emise în vederea aplicării măsurilor necesare;
•la nivelul dispeceratului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin se monitorizează/asigura fluxul informațional cu toate structurile județene cu atribuții pe aceasta linie;
•a fost dispusă instituirea permanenţei la sediul primăriilor.
Având în vedere avertizarea menționată, autorităţile publice locale și instituțiile/structurile județene au fost în alertă, pregătite pentru a veni în ajutorul populaţiei, în caz de necesitate.
S-au luat măsurile necesare pentru prevenirea, gestionarea promptă a situațiilor de urgență și limitarea efectelor manifestării fenomenelor prognozate.
În cazul unor astfel de situaţii generate de fenomene hidrologice, autoritățile responsabile trebuie să asigure transmiterea rapoartelor operative, în maxim 24 de ore de la declanşarea evenimentului şi nu mai târziu de 12 ore de la încetarea evenimentului.