Reducerea abandonului școlar este o prioritate pentru Ministerul Educației, iar responsabilitatea guvernului și a autoritățile locale, este să asigure buna desfășurare administrativă a procesului educațional.
Astfel, s-au pus în dezbatere câteva soluții pentru derularea cât mai eficientă a activității în sistemul de învățământ și pentru reducerea abandonului școlar.
În acest sens, ministrul educației a vorbit despre 3 piloni importanți pentru reducerea abandonului școlar, cum ar fi asigurarea transportului școlar, asigurarea unei mese calde în școli și asigurarea burselor școlare.
Despre burse, ministrul a spus că au crescut semnificativ, că pot depăși venitul unui părinte și că în anul acesta, bugetul de burse a fost suplimentat cu 300 de milioane de lei.
„Fiecare copil trebuie să aibă asigurată o șansă la educație, așa cum se cuvine, iar acum acest obiectiv este prioritar pentru guvern.”, se arată pe pagina de Facebook a Guvernului României.