Cu 90 de ani în urmă, Alexander Fleming s-a întors dintr-o vacanță pentru a descoperi cel mai cunoscut dintre antibiotice, penicilina. În prezent, oamenii de știință încearcă din răsputeri să descopere noi antibiotice, testând microbi din diverse surse, precum anumite feluri de soluri, peșteri sau sângele dragonului Komodo, dar și prin dezvoltarea unor noi medicamente sintetice testate în laborator, se precizează într-o analiză a BBC.

Însă dincolo de aceste remarcabile progrese, practic, rămânem fără antibiotice – medicamente care luptă cu infecția și infecțiile și sunt esențiale pentru orice, de la trans­plant de organe la tratarea toxiinfecțiilor alimentare. Bacterii ucigașe rezistente la penicilină omoară deja 700.000 de oameni în fiecare an. La un calcul aproximativ, dacă nu se schimbă nimic, specialiștii pot estima că această cifră ar putea crește la 10 milioane pe an, până în anul 2050. Dacă problema este atât de serioasă, în această eră a progreselor medicale și științifice, de ce este atât de greu să obținem noi antibiotice de care lumea are atâta nevoie?

Răspunsul se găsește atât în provocarea științifică, cât și în resursele scăzute acordate cercetării și dezvoltării lucrărilor. Probabil că partea cea mai puțin cunoscută referitor la descoperirea lui Fleming este lunga perioadă de cercetare și colaborare care a urmat, înainte ca, în anii ᾿40, penicilina să devină cel mai cunoscut antibiotic din lume.

Ca pacient, antibioticele par să fie un tratament simplu împotriva infecției, dar medicamentele au o relație complexă cu fiecare bacterie pentru care au fost proiectate să le distrugă. Toate microorganismele evoluează, iar acelea care devin mai rezistente la antibiotice vor supraviețui, în timp ce acelea fără apărare vor muri. Cu cât folosim mai multe antibiotice, cu atât mai rapid va deveni procesul de dezvoltare a rezistenței la acestea. Rezultatul folosirii greșite ori exagerate este continua cursă de a fi cu un pas înaintea bacteriilor.

Aproape toate bacteriile patogene dezvoltă o toleranţă la antibiotice. Ceea ce înseamnă că o parte semnificativă din bacterii supravieţuiesc tratamentelor. Conform Science Daily, cercetătorii Universităţii din Copenhaga au descoperit că o mică parte din bacteriile patogene se ascund prin intermediul unei stări de hibernare, până când pericolul reprezentat de antibiotice dispare. Apoi aceste redevin active şi îşi reaiu funcţiile.

„Am studiat E.coli din infecţiile tractului urinar ce au fost tratate cu antibiotice şi care erau considerate tratate. Însă s-au reactivat şi au început din nou să se împăştie”, a explicat profesorul Kenn Gerdes din cadrul Universităţii din Copenhaga.

Studiul condus de către profesorii Gerdes şi Boris Macek, din cadrul Universităţii din Tubingen, susţine că antibioticele atacă abilitatea celulelor de creştere, ceea ce înseamnă că bacteriile ce hibernează nu pot fi atacate. „Bacteriile aflate în hibernare nu sunt rezistente deoarece îşi opresc creşterea pentru a supravieţui efectelor antibioticelor”, afirmă Gerdes.