„Bani de liceu” pentru aproximativ 300 de elevi cărășeni care provin din familii cu venituri reduse


Elevii care provin din familii cu venituri reduse beneficiază și în acest an școlar de un sprijin financiar de 250 de lei pe lună, prin Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”.

În Caraș-Severin vor beneficia de acest sprijin aproape 300 (272) de liceeni, cu 40 mai puțini decât în anul școlar anterior.

Beneficiarii sunt elevii aflați în întreţinerea familiilor al căror venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele trei luni anterioare depunerii dosarului, este de maximum 500 de lei.

Bursa se acordă pe întreaga durată a cursurilor, inclusiv pe durata pregătirii și susținerii examenului de bacalaureat.

Menționăm că sumele aferente lunilor septembrie și octombrie vor fi plătite cumulat până la sfârșitul lunii noiembrie 2021.

La nivel național, în acest an școlar sunt aproape 23.000 de benficiari ai Programului „Bani de liceu”. Cei mai mulți sunt din Suceava, după care din Iași, Vaslui, Botoșani și Vrancea.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *