,Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” din Bocșa a fost gazda unui nou eveniment cultural-artistic. De data aceasta, a organizat un eveniment dedicat Poeziei și Poeților, în prag de omagiere „Nichita Stănescu 90”. Cu acest prilej, a fost aniversat și poetul Ion Căliman la 75 de ani.
La eveniment au fost prezenți poeți, editori, scriitori și prieteni ai bibliotecii din întreg Banatul. Au fost prezentate cărți și reviste, importante proiecte culturale, au fost susținute recitaluri de muzică și poezie.
Editorul și scriitorul Gheorghe Jurma (Reșița) i-a adus un omagiu poetului Ion Căliman la ceas aniversar, dar a prezentat și noi apariții editoriale la editura TIM din Reșița, precum și numărul 1/ 2023 al revistei „Bocșa culturală”, revistă aflată în cel de-al XXIV-lea an de apariție, realizată de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa (director Gabriela Șerban).
Prof. Carla Cioca de la Liceul Teoretic „Tata Oancea” și-a prezentat volumul de debut „Balada romanticului întârziat”, prefațată de prof. Silvia-Gabriela Almăjan și ilustrată de fosta elevă, actualmente studentă, Denisa Papuc, volum apărut la editura timișoreană „Eurostampa”.
Prezent la eveniment, Dimitrie Acea de la Doclin a venit însoțit de cele două volume de poezie dialectală „Să frământa săcara-n lan” și „Ningea la nunta noastră”, volume apărute în anul 2022 la Editura Faninu din Parța (Timiș).
Lavinia Bud (Timișoara) și-a prezentat volumul de versuri „Spune ceva, pasăre”, volum apărut în 2018 la Editura Singur din Târgoviște; de asemenea, a prezentat volumul poetului Iulian Tătaru din Timișoara, „Un gust amar”, apărut în 2019 la Editura „Contraste culturale” din Giurgiu.
Onorantă a fost și prezența prietenilor de la Birda, Timișoara și Lugoj (Timiș), cei care au susținut recitaluri de poezie și momente muzicale de excepție în cinstea și onoarea prietenului Ion Căliman.
Poetul și jurnalistul Nicolae Toma și-a prezentat cel mai recent volum de poezie intitulat „Zece pași spre înțelepciune” (Giroc: Castrum de Thymes, 2022), iar George Popovici și Vasile Gondoci au susținut excepționale momente muzicale pe versuri de Ion Căliman.
Scriitorul Daniel Luca (Timișoara) și-a prezentat cel de-al IV-lea volum al cărții „Raftul de la colț” (Giroc: Castrum de Thymes, 2022) și a recitat din volumul de versuri „Recuperarea umbrei” (Giroc: Castrum de Thymes, 2022), iar pr. dr. Valentin Bugariu a pus la sufletul celor prezenți alese cuvinte de înțelepciune și binecuvântate urări sărbătoritului.
De asemenea, un recital de poezie au susținut și poeții Nicolae Sârbu (Reșița), Iosif Băcilă (Bozovici), Iulian Barbu (Reșița), Ion Ghera (Ohaba Mâtnic) dar și sărbătoritul Ion Căliman (Făget).
Cuvinte alese pentru poetul Ion Căliman au venit din partea tuturor celor prezenți, fiecare invitat având o urare de suflet pentru sărbătorit.
Întâlnirea s-a încheiat cu tort și șampanie și, evident, cu autografe.
Evenimentul a fost organizat de Biblioteca Orășenească „Tata Oancea” Bocșa (manager și moderator Gabriela Șerban), cu sprijinul Consiliului Local și al Primăriei Orașului Bocșa (primar dr. Mirel Patriciu Pascu). Organizatorii au și oferit poetului aniversat o Diplomă de Cinstire, în semn de aleasă prețuire și calde mulțumiri pentru rodnică și frumoasă colaborare.