Blue Monday, sau „Lunea cea tristă”…cea mai tristă zi din an


Blue Monday, „lunea tristă” sau cea mai deprimantă zi a anului. Anul acesta, Blue Monday este pe 16 ianuarie. Este o denumire din engleză ce indică o predispoziție către o stare de tristețe. Stabilită după criterii mai mult sau mai puțin științifice, este, de fapt, o invitație de a reflecta asupra uneia dintre bolile acestui secol: depresia.
Tocmai de aceea, în această zi, psihologii organizează campanii de consiliere gratuită, pentru a-i ajuta pe cei interesați să treacă mai ușor peste obstacolele unei perioade grele. De „boala secolului” suferă un român din zece. Așa numesc specialiștii de la Organizația Mondială a Sănătății noua maladie mondială: depresia. Studiile făcute în urmă cu mai mulți ani arătau că până în 2030, depresia riscă să devină principala cauză a mortalității. Între timp, a apărut pandemia, lockdown-ul, izolarea care au accentuat aceste stări.  În plus, există o afecțiune cunoscută sub numele de „tulburare afectivă sezonieră”, o formă de depresie capabilă să se manifeste în anumite anotimpuri. Indiferent de perioada anului, atunci oamenii se pot simți descurajați sau deprimați, iar cel mai constructiv pas este să caute ajutor. Acest lucru poate implica pur și simplu să vorbești cu un prieten despre îngrijorările și gândurile tale sau să apelezi la un psiholog. Un studiu realizat în urmă cu mai mulți ani pe un eşantion de 2.000 de britanici a arătat că persoanele care stau lângă fereastră sau care ies la plimbare pot scăpa mai uşor de starea de depresie din această perioadă a anului. De asemenea, experţii recomandă sporturile specifice iernii sau, dacă vremea este mult prea friguroasă, exerciţiile la sală.

Din 2005 încoace, cea de-a treia zi de luni din ianuarie este numită „Blue Monday” și este considerată cea mai tristă zi din an, pentru că mai mulți factori contribuie la o stare de deprimare. Anumite statistici au relevat că în această zi a anului multe persoane se simt mai triste sau mai puțin încrezătoare. Potrivit unor cercetări, trecerea sărbătorilor de iarnă, cheltuielile din luna decembrie, vremea posomorâtă și perspectiva îndepărtată a unei vacanțe sunt doar câteva dintre motivele care contribuie la această stare depresivă. La acestea se adaugă și starea de incertitudine și anxietate generată de pandemia care a ajuns deja în al treilea an.

Sunt mai multe variante pentru a trece cu bine peste Blue Monday, fie se apelează la ajutorul unui medic specialist, fie oamenii ar trebui să ignore complet ce se întâmplă în jurul lor. Secretul este să te concentrezi doar pe activități care îți fac plăcere, conform specialiștilor.
Mulți oameni folosesc ziua pentru a reflecta asupra felului în care se simt și pentru a-și împărtăși gândurile. Unele companii o folosesc pentru a-și concentra campaniile de marketing, în special pe cele din industria fitness-ului. Se spune că sportul te poate ajuta să scapi mai repede de depresie.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *