Cum îşi schimbă cameleonii culoarea pielii? [VIDEO]

Cameleonul este o reptilă (din familia Chamaeleonidae) arboricolă și insectivoră din regiunile tropicale, cu gheare asemenea unui clește, care o ajută să se prindă de copaci. Are proprietatea de a-și schimba culoarea pielii potrivit mediului înconjurător. În prezent sunt cunoscute 160 de specii, cameleonii făcând parte din rândul speciilor de animale periclitate.

Singuratic, cameleonul trăiește în copaci, dar este capabil să alerge rapid în cazul în care este amenințat. Adaptat la viața arboricolă și la vânătoarea de insecte, cameleonul are corpul puternic comprimat lateral, iar degetele picioarelor sunt orientate în două laturi opuse, formând un clește,cu care se prinde de ramurile copacilor.

Aproape jumătate din speciile de cameleoni de pe pământ trăiesc în insula Madagascar (Africa). Această comunitate de cameleoni este cea mai mare din lume, fiind unică și prin faptul că numără 59 de specii diferite, care nu se găsesc decât în Madagascar.

Cunoaştem multe şopârle care au mai multe straturi de celule în piele, cu pigmenţi diferiţi, care le ajută să îşi schimbe culoarea şi să aibă o piele cu o nuanţă mai închisă sau mai deschisă pentru a se camufla mai bine în mediul înconjurător. Cameleonii sunt însă diferiţi. Ei nu folosesc acest procedeu pentru a-şi schimba coloritul.

În schimb, ei folosesc mici cristale ce se găsesc chiar sub piele. Acestea se contractă şi se dilată atunci când cameleonul este agitat sau devine violent. În funcţie de starea în care se află cristalele, acestea reflectă diferite lungimi de undă ale luminii.

Practic, acţionează ca nişte oglinzi selective, explică Michel Milinkovitch, cercetător de la Universitatea din Geneva, Elveţia.

Diferitele culori sunt create şi de mărimea cristalelor şi de distanţele la care se află acestea sub piele.

Culorile cameleonilor sunt folosite, atât pentru a se camufla în mediul înconjurător, dar şi pentru a transmite unele mesaje. Masculii, spre exemplu, îşi schimbă des culoarea pentru a intimida un rival şi pentru a-l alunga.

Cercetătorii au mai descoperit un al doilea strat de piele care refletă razele aproape infraroşii ale Soarelui. Acesta ar putea să îi ajute pe cameleoni să îşi regleze temperatura corpului.

„Această lumină este parte a spectrului luminii solare pe care noi şi cameleonii nu o văd. Dacă absorb acea energie, se încălzesc mai bine”, a explicat şi Devi Stuart-Fox, specialist al Universităţii din Melbourne, Australia.

Sursă: BBC

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *