Campania de igienizare a râurilor s-a încheiat cu succes la Moldova Nouă!

Săptămâna aceasta, Primăria Moldova Nouă, împreună cu reprezentanții Apelor Române, a demarat o amplă campanie de igienizare a cursurilor râurilor de pe terenurile intravilane, respectiv Boșneag, Valea Mare, Valea Mică, Baron, Firizan și Măcești, dar și din zonele extravilane.

Organizatorii demersului, respectiv o echipă mixtă formată din angajați ai Serviciului de Gospodărire Urbană Moldova Nouă, coordonați de viceprimarul orașului și reprezentanți ai Apelor Române și-au propus, pe lângă ecologizarea propriu-zisă a râurilor, să inspire și să formeze o comunitate responsabilă față de mediu, în rândul consumatorilor, drept pentru care, fiecare cetățean cu spirit civic și gata să schimbe în bine lucrurile pentru comunitatea în care trăiește, s-a putut alătura inițiativei.

„Grija pentru natură, pentru un mediu mai curat ar trebui să reprezinte o prioritate pentru fiecare dintre noi. De asemenea, ar trebui să fim conștienți că lupta pentru natură este o muncă de echipă. De aceea, este imperios, în primul rând, să ne asigurăm că vom păstra curățenia de care are nevoie comunitatea noastră. Astfel îi respectăm și pe cei care au făcut posibil acest lucru, dar ne respectăm și pe noi, beneficiarii acestui demers și dăm dovadă de un comportament responsabil față de ceea ce ne înconjoară. În al doilea rând, sperăm să inspirăm cât mai mulți oameni să ni se alăture în cadrul campaniilor viitoare pentru că sunt convins că această activitate va crea un precedent. Comunitatea are nevoie de implicarea noastră, a tuturor!”, a transmis primarul orașului Moldova Nouă, Adrian Torma.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *