Canicula revine în Banatul de munte, Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod portocaliu de caniculă și disconfort termic accentuat valabil pentru ziua de mâine 2 august.
„În județele Caraș-Severin, Mehedinți, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov și municipiul București va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi în general de 38…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală”, au transmis reprezentanții ANM.