Un incendiu a izbucnit în această dimineață la capela Cimitirului 8 din Reșița din cauza unor lumânări lăsate aprinse.
Cu toate că acest lucru este interzis și afișat în fiecare capelă, ieri seară, când aparținătorii au plecat acasă de la priveghi, au scos lumânările la ușa capelei, le-au lăsat să ardă, acestea s-au topit și ceara a luat foc.
O scânteie luată de vânt și purtată la acoperișul din lemn a fost suficientă pentru ca flăcările să izbucnească.
Din fericire, incendiul a fost văzut la timp pe camerele de supraveghere ale Serviciului de Pompe Funebre, iar pompierii militari cărășeni au stins flăcările în cel mai scurt timp.
Menționăm că în capelă se afla o persoană decedată.
În urma acestuia au ars aproximativ 10 metri de acoperiș.