O înghiţitură de băutură alcoolică declanşează aproape instantaneu în organismul nostru un lanţ de reacţii complexe, prin care corpul încearcă să descompună alcoolul – această substanţă străină şi toxică pentru om – şi să îl facă, pe cât posibil, inofensiv.
Alcoolul zăboveşte în gură prea puţin pentru a fi descompus de enzimele din salivă altfel decât în măsură foarte mică. Cea mai mare parte a alcoolului înghiţit trece în stomac şi acolo încep, de fapt, marile transformări.
Toată lumea este de acord că alcoolul te predispune la lucruri nebuneşti, mai ales dacă îţi depăşeşti limita de rezistenţă. Un studiu recent a făcut legătura dintre tipul de alcool băut şi deciziile luate după consum.
Cercetarea făcută de americanii de la addictions.com a arătat că după ce beau prea mult unii oameni obişnuiesc să dea foc lucrurilor sau se duc să îşi facă tatuaje pe care altfel nu ar fi ajuns să le aibă. De fapt, 5 din 9 persoane intervievate s-au trezit cu un tatuaj pe piele după ce au băut prea multă bere.
Prea multă bere este şi motivul pentru care oamenii au ieşit goi în public. Pe locul al doilea în top a fost votca. O treime dintre subiecţi s-au trezit fără haine pe ei după ce au consumat prea multă tărie.
Alcoolul în exces duce şi la probleme cu legea, iar berea pare să fie principala responsabilă. O particularitate în acest caz o reprezintă femeile care sunt cel mai des prinse de poliţia rutieră cu câteva pahare de vin la bord.
Tequilla este responsabilă pentru cele mai crunte mahmureli potrivit celor care au realizat studiul. Combinaţia de votcă şi tequilla s-a dovedit a fi cea mai periculoasă, dimineţile celor care au făcut amestecul fiind de coşmar. Pe locul 3 în topul mahmurelilor este vinul, urmat de whisky şi bere.