Basmul (din sl. basnŭ: născocire, scornire), numit și poveste, este alături de povestire, snoavă și legendă, una dintre cele mai vechi specii ale literaturii orale, semnalată încă din antichitate, răspândită într-un număr enorm de variante la toate popoarele.

Indiferent de tip, basmul diferă de restul scrierilor fantastice, precum nuvela, prin aceea că prezintă evenimente și personaje ce posedă caracteristici supranaturale, fără a pretinde că acestea sunt reale sau seamănă cu realitatea, miraculosul din basme purtând, astfel, numele de fabulos și reprezentând, de fapt, un fantastic convențional, previzibil, ce vine în contrast cu fantasticul autentic modern, unde desfășurarea epică și fenomenele prezentate sunt imprevizibile, insolite și se manifestă în realitatea cotidiană, drept o continuare a ei.

Basmele sunt creaţii extrem de vechi, cu teme şi motive recurente în diferite culturi. Cea mai veche este, însă, basmul intitulat „Fierarul şi Diavolul”, care datează de acum 7.003 ani.

Povestea a apărut din India până în Europa şi a fost spusă în mai mult de 35 de limbi. Se află, de asemenea, şi în colecţia de basme a Fraţilor Grimm, relatează Curiosity.

Intriga basmului este, de asemenea, destul de familiară. Este vorba despre un fierar care îşi vinde sufletul într-un pact cu diavolul pentru puteri supranaturale pe care acesta le foloseşte chiar asupra diavolului.

Folcloriştii speculau faptul că basmul este antic, dar într-un studiu recent, un antropolog şi un expert în ştiinţe sociale au „cartat” cu ajutorul unei tehnici filogenetice folosită pentru stabilirea relaţiilor între organisme, ocurenţele găsite pe arborele limbilor indo-europene.

Aşadar, aceştia au stabilit că intriga se regăseşte „în toată lumea vorbitoare de limbi indo-europene, din India în Scandinavia”.