Caz de meningită la o școală din Reșița?

DSP Caraș-Severin face precizări cu privire la cazul de suspiciune de meningita investigat în acest moment la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii din Timișoara „Louis Țurcanu”, la o fetiță de 7 ani de la Școala Gimnaziala nr. 7 din Reșița, transportată de urgență la Timișoara.

Până la această oră, DSP Caraș-Severin a primit de la custozii unității spitalicești timișorene doar o confimare telefonică a existenței acestei afecțiuni.

Se așteaptă în continuare buletinul de analize care să stabilească exact diagnosticul.

Până atunci, în cursul zilei de astăzi, la recomandarea scrisă a DSP Caraș-Severin, se efectuează, împreună cu responsabilii primăriei, acțiuni de dezinfectare, iar mâine vor fi oprite cursurile pentru doua clase.

În același timp, în urma instrucțiunilor din partea DSP Caraș-Severin, medicul școlar identifică persoanele considerate contacți, care vor face chimioprofilaxie. Contacții mai îndepărtați vor fi urmăriți clinic, tot de către medicul școlar.

DSP Caraș-Severin se află în permanent contact cu Spitalul Clinic de Urgență pentru copii din Timișoara „Louis Țurcanu” precum și cu autoritățile școlare, pentru a ține sub control situația generată de apariția acestei îmbolnăviri.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *