Spunea cineva, intr-un text mai vechi, ca nu este vina ta dacă te îndrăgostești de persoana nepotrivita. Însă este vina ta dacă accepti si continui. Perfect de acord. De cealaltă parte, nepotrivitul consideră că nu are nicio vină. Dimpotrivă, se va simți bucuros că încă cineva a picat în plasa lui murdară și găurita de suspinele atâtor suflete ce au trecut prin ea.
Atunci cand accepti nefericirea alături de un partener nepotrivit, nu mai ești o victimă. Ești un complice. Singur iti vei ține respirația numai pentru că cel de lângă tine considera că ii intoxici aerul. Singur vei închide ușa numai pentru că celelalt considera că e curent în casă. Singur te vei dezbrăca și te vei arunca în pat doar pentru ca cel de lângă tine vrea bucăți din trupul tău, uitând cât de fragede au fost la un moment dat, mintea și inima.
Dacă nu ai reușit sa te desprinzi, nu te baza pe faptul ca celălalt o va face. El se va hrăni continuu cu suferința ta iar tu te vei hrăni neincetat cu iluzii. E un joc al Așteptărilor în care amândoi pierdeți. Timp prețios. Frânturi din suflet, bucăți de minte și de inimă. Nimeni nu își va aduce aminte de ele mai bine decât tine. Atunci când le aruncai sub preșul unei ființe sugrumate, zi de zi. Când nopțile implorau și ele să devină dimineți.
Partenerul nepotrivit este precum o ușă în care bati și nu-ți răspunde nimeni. Precum o șoaptă pe care o arunci în infinitul celuilalt, fără ecou. Precum o gara fără pasageri și pasageri fără de gânduri.
Sa spui Te iubesc celui ce nu o merită, e o pedeapsă fără de judecător. Precum un gol ce nu mai poate fi umplut. O lacrimă ce nu mai poate atinge obrajii.
În viață poți irosi multe. Dar nu irosi cuvintele prețioase. Căci un Te iubesc ar trebui sa fie cel puțin la fel de prețios ca cel care-l așteaptă.
Foto: favim.com
Citește mai multe pe:
www.facebook.com/alexandruchermeleu
