Ciclova Română beneficiază de acum de 3 autoturisme ECO.
Este vorba despre 2 mașini full-electrice care vor deservi serviciul de apă și echipa de fotbal din Ciclova Română, urmând ca cea de a treia mașină să revină Primăriei, în luna decembrie.
„În urmă cu două luni a fost o sesiune de depunere la Fondul de Mediu. Am depus actele, ne-au dat 3 ecovouchere de peste 20 de mii de euro fiecare și luni am ridicat două vehicule de la reprezentanța din Caransebeș, urmând ca în perioada următoare să mai ridicăm încă una. A fost cel mai rapid program de când sunt în administrație. În două luni de când am depus actele am și finalizat proiectul. A fost nevoie de doar câteva acte: certificat fiscal, declarație de la AFM, CUI-ul Primăriei. S-a mers pe principiul primul venit, primul servit. Nu s-a plătit niciun leu din bugetul Primăriei și beneficiem de 3 mașini electrice noi, gratuite, pentru administrația locală din Ciclova Română.’’ precizează primarul liberal al comunei Ciclova Română, Cătălin Golu.
De menționat că cele 3 autoturisme au garanție 8 ani și sunt producție românească.