Cina rapidă. 3 reţete delicioase şi uşor de preparat.

De cele mai multe ori, cina în familie, trebuie pregătită rapid. Iar o gospodină responsabilă trebuie să găsească formula perfectă: să fie pe placul tuturor membrilor familiei, să fie gustoasă, sănătoasă şi să se poată pregăti într-un timp record.

Dacă ești pe fugă și nu ai timp să gătești ceva complicat sau pur și simplu nu îți dorești să stai mult timp în bucătărie, atunci rețetele noastre sunt ideale pentru tine!

Cu toţii visăm să punem repede ingredientele şi în maximum 30 de minute să avem o cină delicioasă. Există, oare, astfel de reţete-fulger care să adune la masă întreaga familie? Ei bine, da, există, iar noi iţi oferim câteva idei care sigur te vor scoate din impas în fiecare seară.

Un fel de quesadilla

Ingrediente:
60 g unt, la temperatura camerei

12 tortilla

50 ml salsa

340 g brânză cheddar răzuită

Coriandro tocat mărunt

2 fire de ceapă verde tocată mărunt

Smântână

Mod de preparare:
Se preîncălzeşte cuptorul la 220 grade Celsius. Se unge cu unt o tavă de copt. 6 foi de tortilla se pun în tavă, asigurându-ne că acoperă tot fundul acesteia. Se întinde sosul de salsa peste tortilla. Se presară brânza cheddar. Se acoperă cu restul de foi de tortilla şi se ung cu unt. Se dă la cuptor 9-12 minute, până se topeşte brânza. Se presată desupra ceapa verde şi coriandrul. Se servesc imediat cu smântână şi sos salsa.

Legume cu mămăligă

Ingrediente:
500 g mămăligă rece

1 zucchini

3 ardei graşi (1 roşu, 1 galben, 1 verde)

5 ciuperci mari

2 linguri de ulei de măsline

1 lingură de oţet balsamic

3 linguri de brânză feta mărunţită

Sare

Piper

Mod de preparare:
Se preîncălzeşte cuptorul la 240 grade Celsius. Se unge o tavă cu ulei de măsline.
Mămăliga se taie în 10 felii egale care se pun în tavă. Legumele se porţionează în 10 şi se pun în tavă. Se asezonează cu sare şi piper. Se dau la cuptor 20-25 de miute. Când sunt gata se scot din cuptor. Peste fiecare bucată de mămăligă se pune câte o porţie din fiecare legumă. Se stropesc cu oţet balsamic şi deasupra se pune brânză feta. Se servesc calde.

Tigaie cu tofu şi legume

Ingrediente:
400 g brânză tofu

2 morcovi tăiaţii bastonaşe

1 conopidă mică

1 cartof dulce tăiat cubuleţe

1 ceapă roşie tăiată în 4

200 g sparanghel

5 linguri de ulei de măsline

Sare

Piper

Mod de preparare:
Se preîncălzeşte cuptorul la 220 grade Celsius. Într-o tavă se pune hârtie de copt.
Brânza tofu se pune la stors între câteva greutăţi. Între timp se curăţă şi se taie legumele. Toate legumele, mai puţin sparanghelul se pun înt-un vas mare. Se adaugă şi brânza tofu tăiată cubuleţe. Se pune sare, piper şi ulei de măsline. Se amestecă. Se pun în tavă asigurându-ne că au loc toate. Se lasă 15 minute. Se scot din cuptor, se întorc şi se adaugă şi sparanghelul. Se mai lasă 15 minute. Se scoate de la cuptor şi se serveşte cald.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *