Ciuperci comestibile din regnul Fungi de tip Ascomycota precum Basidiomycota care au pălărie și picior (a nu se confunda cu ciupercile microscopice, mucegaiurile și cele care produc bolile numite micoze), există în număr mare. Aici sunt enumerate doar câteva exemplare. Și în România sunt cunoscute peste 2.500 de soiuri de ciuperci basidiomicete din care mai mult de 500 sunt comestibile, fiind mai mult sau mai puțin gustoase.

Din păcate multe din ciupercile comestibile pot fi confundate ușor cu ciuperci otrăvitoare de același gen din cauza similitudinii (ca de exemplu Amanita rubescens cu o canelură tipică pe manșetă și Amanita pantherina cu o canelură tipică la marginea pălăriei). Spre deosebire de plante, ciupercile au un citoschelet susținător din chitină care contribuie la scăderea digestibilității lor în cazul persoanelor cu sistem digestiv sensibil. De acea câteva soiuri trebuie fierte suficient de mult. Unele specii (de exemplu Amanita rubescens sau Boletus luridus – sin. Suillellus luridus), dacă sunt mâncate crud, devin toxice, altele – ca de exemplu Coprinopsis atramentaria, sin. Coprinus atramentarius dețin substanțe care pot duce la un disconfort în combinație cu alcool. Ciupercile comestibile trebuiesc prelucrate în stare proaspătă, deoarece proteinele lor structurale se descompun rapid, generând produși nesănătoși sau chiar toxici. Prin urmare, consumul de ciuperci comestibile degradate provoacă otrăviri care sunt mult mai frecvente decât intoxicațiile cu acelea cu adevărat otrăvitoare.

Pleurotus ostreatus, din încrengătura Basidiomycota în familia Pleurotaceae și de genul Pleurotus, al cărui nume generic este derivat din cuvintele grecești (greacă Πλευρά= laterală, flancă, coastă și (greacă οὖς=ureche), iar epitetul din cuvântul latin (latină ostrea=scoică, stridie), este o ciupercă comestibilă, care crește sălbatică sau poate fi și cultivată.

Ea este denumită în popor păstrăv de fag, burete negru, păstrag, găinușa-pădurii sau păstrăvul cerului. Specia este un saprofit dar și parazit care năpădește numai arbori bolnavi sau slăbiți, în primul rând fagi, de asemenea, dar mai rar, și brazii, molizi sau pini, nefiind un dăunător de lemn însemnat. Soiul sălbatic se găsește în România, Basarabia și Bucovina de Nord, dezvoltându-se în buchete cu punct de inserție comun, în păduri naturale de foioase și de conifere pe trunchiuri de arbori sau pe lemn mort. Apariția principală a bureților este din septembrie până în decembrie, dar ei cresc și iarna, dacă vremea nu este prea geroasă

Ciupercile Pleurotus ostreatus – păstrăvi de fag –, foarte mult cultivate şi consumate şi la noi în ţară, au un „secret întunecat”: se hrănesc cu păianjeni şi viermi nematozi. Modul în care digeră ciupercile aceste animale implică un proces prezent şi în corpul uman, un mecanism prin care organismul se protejează împotriva infecţiilor şi a cancerului.

Pentru a digera nevertebratele cu care se hrănesc, ciupercile Pleurotus ostreatus folosesc anumite proteine care perforează membrana celulară a prăzii. Acelaşi mecanism este folosit de celulel sistemului nostru imunitar, pentru a distruge bacteriile, dar şi anumite celule umane, în cazul în care acestea sunt infectate sau prezintă modificări canceroase.

Mecanismul a fost descris într-un studiu realizat de specialişti de la ARC Imaging Centre, din cadrul Monash University, Melbourne, şi Birkbeck College, Londra, rezultatele cercetărilor fiind publicate în jurnalul PLOS Biology .

Cu ajutoul unor tehnici avansate de microscopie, cercetătorii au putut vizualiza direct acţiunea unei proteine numite pleurolizină, care „găureşte” membranele celulare animale (ale celulor din corpul nevertebratelor ce constituie hrana ciupercii), fie omorând direct celulele, fie deschizând calea pentru pătrunderea altor proteine care vor distruge celula.

Molecula de pleurolizină se mişcă într-un mod precis, modificându-şi configuraţia tridimensională prin deplierea şi apoi replierea lanţului de aminoacizi, astfel reuşind să perforeze membrana celulei animale.

La om există proteine similare, întra care una, numită perforină, despre care se crede că acţionează în mod asemănător.

Înţelegerea acestui mecanism ar putea permite şi manipularea lui în scopuri practice, în medicină, agricultură, inginerie genetică, nanoinginerie.

Potenţiale aplicaţii ar putea fi:

• atenuarea răspunsului imun la persoanele care suferă de boli autoimune
• blocarea unor mecanisme care permit unor bacterii patogene, precum Listeria, să scape de atacul celulelor imunitare
• blocarea procesului de invadare a celulelor hepatice de către parazitul malariei
• introducerea unor proteine de acest tip la anumite plante cu importanţă economică, pentru a le ajuta să reziste atacului dăunătorilor, reducând astfel necesarul de pesticide

Sursa: Science Daily