Administrația Națională de Meteorologie a emis cod galben de ploi torențiale, vijelii și posibil grindină în aproape toată ţara!
Meteorologii anunță pentru următoarea perioadă o avertizare Cod galben de ploi și vijelii, valabilă în 36 de județe din țară. Potrivit meteorologilor, vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină.
Printre zonele vizate de codul galben regăsim și județul Caraș-Severin!
Codul galben a intrat în vigoare de astăzi și este valabil până mâine, 18 iunie, ora 06:00, când vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, descărcări electrice, intensificări ale vântului și vijelii cu viteze la rafală de peste 75 km/h, averse torenţiale și izolat grindină.
Noaptea, aria acestor fenomene va fi în restrângere treptată. Cantitățile de apă vor depăși 20-30 l/mp și izolat 40 l/mp.