Controalele polițiștilor de la rutieră s-au lăsat cu aproape 600 de amenzi

În 3 zile, polițiștii rutieri cărășeni au dat peste 600 de amenzi celor care au încălcat normele rutiere.

Peste 200 dintre acestea au fost date pentru cei care au apăsat prea tare pedala de accelerație.

De asemenea, 50 de șoferi și pasageri au fost sancționați după ce au fost prinși fără centura de siguranță.

Nici bicicliștii sau pietonii nu au fost scutiți, aproape 60 dintre aceștia fiind sancționați contravențional după ce au fost prinși în timp ce încălcau prevederile legale.

Ca măsură complementară, au fost reținute aproape 30 de permise de conducere și au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.

8 permise de conducere au fost reținute pentru viteză excesivă, 9 pentru depășiri riscante sau neregulamentare și încă un permis pentru conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

De asemenea, au fost constatate 10 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 3 privind conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului.

Polițiștii desfășoară zilnic astfel de activități preventiv-reactive, pentru siguranța circulației pe drumurile publice.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *