Care este diferenţa dintre cosmonaut şi astronaut?

Un astronaut sau cosmonaut (în greacă nautes – navigator) este o persoană cu pregătire specială care participă la zborul unei nave cosmice în calitate de pilot sau membru al echipajului acesteia. Cuvintele sunt echivalente, sovieticii/rușii preferând cuvântul „cosmonaut”, iar americanii „astronaut”. Primul cosmonaut din istorie a fost pilotul sovietic Iuri Gagarin, iar unicul cosmonaut român a fost Dumitru Prunariu.

Cuvintele astronaut şi cosmonaut sunt deseori întâlnite atunci când vine vorba de programele spaţiale din lume. Iată care este diferenţa dintre astronaut şi cosmonaut.

Astronautul este o persoană antrenată de către NASA pentru a călători şi a îndeplini sarcini în spaţiu, conform Home Boy Net.

În Statele Unite ale Americii, cuvântul astronaut este derivat din grecescul astron (stea) şi nautis (călător). În timp ce în Rusia călătorii din spaţiu sunt denumiţi космонавт (comonauţi), derivat din grecescul kosmos (univers) şi nautis (călător). În timp ce în China călătorii în spaţiu se numesc taikonaut, conform termenului taikong (marele gol) şi a termenului chinezesc pentru spaţiu yuhang yuan (navigator în spaţiu). Francezi numesc călătorii în spaţiu Spationaut, din latină spațiu și nautis greacă (marinar) (plural în greacă nautes = marinari), în timp ce indienii folosesc vyomanauts, din sanscrită vyoma (spațiu).

În prezent, în Rusia este folosit cuvântul cosmonaut pentru persoanele care călătoresc în spaţiu, iar în Statele Unite ale Americii este utilizat astronaut.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *