La Mulţi Ani, Costel Busuioc!

Costel Busuioc (n. 21 octombrie 1974, Goruni, comuna Tomeşti, judeţul Iaşi) este un tenor român. Iubitor al muzicii de operă şi cântăreţ fără studii de specialitate, Busuioc a încercat în mai multe rânduri, fără succes, să îşi facă intrarea în lumea operei. Pentru a-şi întreţine familia, s-a angajat ca muncitor în Spania, unde a participat la concursul muzical Hijos de Babel (span „fiii Babilonului”), emisiune dedicată emigranţilor stabiliţi pe pământ spaniol. La începutul anului 2008, în noaptea de 12 spre 13 martie a fost anunţat drept câştigător. Rezultatul a implicat încheierea unui contract între Busuioc şi casa de discuri Sony BMG, astazi Sony Music Entertainment.

Costel Busuioc s-a născut în satul Goruni, judeţul Iaşi, ca al doilea fiu al lui Constantin şi Georgetei; alături de el, soţii Busuioc au dat naştere altor unsprezece copii, dintre care cel mai mic va promova liceul abia în 2010. Tatăl a fost vreme de mulţi ani şofer de TIR. Condiţiile în care Costel şi-a petrecut copilăria au fost dificile, atât din pricina veniturilor modeste ale casei, cât şi din cauza izolării localităţii (care ducea lipsă de curent electric şi apă potabilă). La vârsta de 14 ani, fuge de acasă; împrejurările îl forţează să renunţe la studii, limitându-se la promovarea ciclului gimnazial (opt clase). Deşi a încercat să urmeze liceul, traiul pe cont propriu l-a determinat să întrerupă studiile la scurt timp.

Busuioc va rămâne pentru mai mulţi ani în satul Reea, jud. Hunedoara. Aici găseşte un adăpost prin ajutorul asociaţiei misionare „Oastea Domnului”; astfel îi cunoaşte pe soţii Nelu şi Dorina Murg, care îl vor lua ca ajutor în gospodărie în primăvara lui 1992. Tânărul devine păstor la oile familiei adoptive, iar doi ani mai târziu va depune legământul de apartenenţă la „Oastea Domnului”.

La începutul lui 1998, Busuioc o cunoaşte pe Daniela, cu care se va căsători în luna mai a aceluiaşi an,în Maramureş. Se vor stabili în localitatea Ghilad (jud. Timiş). Cei doi au împreună patru copii: Tabita, Daniel, Sara şi Rebecca. Busuioc are mai multe slujbe, părăsind lucrul la o firmă de curăţenie afiliată Căilor Ferate Române din Timişoara (unde lucra sub ameninţarea îmbolnăvirii de cancer) în momentul în care este invitat să fie cantor la capela spitalului de bătrâni din oraşul Ciacova şi să lucreze la şcoala de maseuri de acolo. În speranţa de a îndrepta starea materială proastă a familiei, va pleca în 2006 în Spania, unde este angajat în construcţii (zidărie).

Sursa: wikipedia

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *