Irkurtsk (în rusă Иркутская область) este o regiune a Federației Ruse, situată în Siberia. Ocupă o suprafață de 767900 km² (4,6% din suprafața Rusiei). Capitala regiunii este orașul Irkutsk.

Irkutsk (în rusă: Иркутск), capitala regiunii, este situată pe cursul râului Angara care își are obârșia în lacul Baikal și pe traseul căii ferate Transsiberian, orașul are o populație de 593.604 locuitori.

Localitatea a luat naștere din fortul cazac „Ostrog”, care a fost întemeiat pe malul râului Angara în 1661 de conducătorul cazac Iakov Pohabov. In 1684 primește numele de Irkutsk cu drepturile unui oraș, iar în 1760 este legat printr-un drum militar și comercial de Moscova și Vladivostok. Orașul se dezvoltă prin comerțul cu China cu blănuri, metale prețioase, diamante și pește, dezvoltarea culturală a regiunii se datorează în mare parte deportaților politici ruși. In decembrie 1825 are loc o revoltă a nobililor ruși (dekabriști) în timpul țarului Nikolai I, nobili care vor fi deportați în Siberia, o mare parte din ei vor ajunge în Irkutsk.

În anul 1879 un incendiu distruge trei sferturi din oraș (4000 de case de lemn), după incendiu se vor construi case și din cărămidă sau piatră. In anii 1784-1797 va fi construit un teatru, în 1896 orașul are străzile iluminate electric și este legat la rețeaua telefonică, iar în august 1898 va fi terminată o gară de cale ferată. Cu toate că străzile încă nu sunt pavate și apa de canal curge în șanțuri neacoperite, Irkutsk va fi numit prin anul 1900 „Parisul Siberiei”. În timpul regimului comunist se intensifică procesul de industrializare a orașului, construindu-se pe Angara barajul Irkutsk (1950 – 1959) și adâncirea pentru navigație a albiei fluviilor Angara și Enisei.

Când geologul Vadim Kolpakov a dat din întâmplare, în 1949, peste o uriaşă movilă de calcar în nordul regiunii Irkutsk nu şi-a imaginat nicio secundă că descoperirea sa va deveni unul din cele mai incitante mistere ştiinţifice de pe Terra.

Strania formaţiune conică are în mijloc o movilă înaltă de aproximativ 10-12 metri, înconjurată de gura unui crater de 40 de metri înălţime şi un diametru de 150 metri. Craterul a fost botezat Patomskiy, după râul din apropiere, dar localnicii i-au găsit un nume mult mai interesant – “cuibul vulturului de foc”.

Craterul a constituit, de-a lungul timpului, o reală provocare pentru savanţii curioşi să afle ce a determinat apariţia acestuia. S-a speculat că ar putea fi vorba despre o explozie nucleară, o mină a gulagului sau un meteorit. Ipotezele au căzut însă rând pe rând în urma cercetărilor de la faţa locului care au reuşit doar să adâncească misterul.

O altă posibilă explicaţie ar fi putut fi existența unui vulcan care, în loc să expulzeze lavă, a suferit o violentă implozie, însă în zonă nu a fost descoperit nicio probă materială în acest sens. Şi nici nu există documente/relatări cu privire la existența unui vulcan în trecut. Singurul lucru care a putut fi stabilit a fost vârsta craterului – aproximativ 250 de ani.

Potrivit amusingplanet.com, deosebit de interesant e faptul că arborii din apropierea craterului au avut o creştere accelerată la un moment dat, fenomen asemăntor cu cel produs la Cernobîl după dezastrul nuclear. Strania creştere a vegetaţiei i-a făcut pe mulţi adepţi ai teoriei conspiraţiei să spună că apariţia craterului ar indica prezenţa unei centrale nucleare sub pământ sau a unei nave extraterestre cu propulsie nucleară.

Alexander Pospeev, doctor în ştiinţe geologice şi mineralogice, declara însă recent pentru Siberian Times că “deşi originea craterului nu a fost încă elucidată, aveam certitudinea că originea acestuia este terestră”.