CSM Reșița a disputat sâmbătă, pe stadionul din Valea Domanului, ultimul meci de verificare înainte de startul noului sezon al ligii a doua de fotbal. Rossonerii s-au impus cu un scor categoric de 4 la 1 în fața formației Avântul Periam. Campionatul ligii a doua începe în data de 5 august.
În weekend, pe stadionul din Valea Domanului CSM Reșița a încheiat cantonamentul cu ultimul meci de verificare înainte de startul noului sezon al ligii a doua de fotbal.
Rossonerii au jucat contra formației Avântul Periam. Csm reșița s-a impus cu scorul de 4-1.
Golurile au fost marcate de jucătorii: Rus, Bărboianu, Velcotă și Szijj. Antrenorul echipei rossonere de fotbal este și mulțumit și nemulțumit de acest ultim meci amical. „Concluzia pozitivă a acestui ultim amical ar fi că am înscris patru goluri, dar au fost și lucruri care m-au nemulțumit. – a transmis acesta.
De la primul meci oficial din acest campionat aștept o evoluție bună a echipei și mă aștept să câștigăm jocul.
Ne dorim foarte mult acest lucru și așteptăm o prezență mare a spectatorilor. Sper că vor fi alături de noi, așa cum au fost de fiecare dată, iar la sfârșitul meciului cu Slobozia îmi doresc să le oferim victoria pe care ne-o dorim cu toții” a mai transmis antrenorul rossonerilor.
În proporție de 95% lotul este definitivat pentru noul sezon al Ligii 2.
Antrenorul rossonerilor va stabili lotul de jucători cu care echipa va aborda meciul cuUnirea Slobozia. Călin Cherergi este de părere că perioada cantonamentului a fost una reușită și va fi benefică pentru etapele care vor fi în campionat.
„Am arătat bine în toate jocurile amicale, dar cel mai important este să prestăm un joc consistent în prima etapă din Liga 2 și să obținem un rezultat pozitiv.”,a transmis acesta.
Campionatul ligii a doua începe în data de 5 august. Atunci Csm Reșița va juca prima etapă oficială din campionat pe stadionul din Valea Domanului contra formației Unirea Slobozia.