CSM Reșița a remizat în etapa a 8-a disputată în Valea Domanului cu Viitorul Pandurii! Scorul final a fost de 1-1, un scor echitabil din prisma antrenorilor

CSM Reșița a remizat cu Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în etapa disputată în weekend pe stadionul din Valea Domanului.  Scorul final al partidei a fost de 1-1.

CSM Reșița a deschis scorul chiar în finalul primei reprize,  prin execuția de efect a lui Mediop, care a trimis balonul în vinclu, de la 20 de metri.
În a  doua repriză,  ambele echipe au fost ceva mai energice,   și s-a jucat în ritm dinamic.

Un jucător al gorjenilor a reușit să egaleze cu un șut din 12 metri,  în dreapta porții echipei rossonere.

CSM Reşiţa a ratat ocazia să marcheze   în minutul 57, când  Răuță a trimis balonul, din doar cinci metri, în transversală.

Ambii antrenori au declarat la finalul partidei că a fost un scor echitabil.

Antrenorul rossonerilor, Flavius Stoican a declarat – „Una peste alta, un meci echilibrat, cu ceva presiune din partea noastră spre final de joc, când puteam, cu un pic de șansă, să luăm toate cele trei puncte. Cred totuşi că e un rezultat echitabil.

Într-adevăr, am întâlnit o echipă arțăgoasă, o echipă care nu ne-a lăsat să pasăm, o echipă care a stat foarte bine în defensivă. Păcat că n-am reușit să luăm toate cele trei puncte, pentru că dorință, atitudine am văzut”.

Flavius Stoican a declarat faptul că are așteptări mult mai mari de la echipa sa, chiar dacă echipa a avut o evoluție bună în ultimele două partide disputate  acasă.

„Vreau mult mai mult, ştiu că nu este ușor nici pentru băieţi acum, i-am văzut cu capetele plecate după acest egal.

A trecut și acest meci, am jucat două partide pe teren propriu şi am luat patru puncte contra unor echipe bune, dar eu ca antrenor îmi doresc mult”.

 

După acest meci, CSM Reșița a acumulat 9 puncte din cele 8 partide disputate și este acum pe locul 15 în clasamentul Ligii a doua.

Două formații mai au 9 puncte până acum, Steaua și FK Miercurea Ciuc, care sunt pe locurile 13 și 14, pentru că au golaveraje mai bune.

În etapa a  9-a a Ligii a doua,  formația reșițeană de fotbal va juca în deplasare meciul contra echipei  CS Mioveni, formație care în prezent ocupă locul 11 cu 10 puncte în cont.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *