CSM Reșița va disputa un amical cu o echipă de Superligă, în pauza competițională pricinuită de jocurile echipelor naționale

Echipa de fotbal CSM Reșița are o mică pauză cauzată de meciurile echipei naționale, dar profită de acest lucru și va disputa un amical cu echipa UTA Arad. Partida se va juca vineri, 6 septembrie, pe stadionul din Valea Domanului.

 

ACSM Reșița ocupă locul 2 în clasament, cu 11 puncte acumulate în primele cinci etape din campionatul Ligii a doua, cu golaveraj de nouă goluri marcate și cinci primite, deasupra Slatinei, care are 10 puncte, dar care încă nu a evoluat în etapa a 5-a.

Pe primul loc în clasamentul Ligii a doua se află FK Miercurea Ciuc, cu 12 puncte, dar nici echipa lui Robert Ilyeș nu a evoluat momentan în runda actuală.

Până la partida cu gruparea din Miercurea Ciuc, pentru că urmează o pauză competițională cauzată de jocurile echipelor naționale, ACSM Reșița va juca un amical cu UTA.

”Se va întrerupe campionatul odată cu convocările pentru echipa națională, iar în această perioadă vom avea un meci amical contra celor de la UTA Arad. Cel mai probabil acest joc se va desfășura vineri. Cât timp campionatul va fi întrerupt ne vom pregăti foarte bine pentru meciul cu Csikszereda din 14 septembrie, una dintre cele mai bune echipe din Liga 2. Amicalul cu UTA Arad cred că se va desfășura la Reșița, încă nu am stabilit acest aspect”, a  declarat antrenorul rossonerilor Flavius Stoican.

De la acest amical va lipsi Sergiu Rimovecz, fundașul fiind convocat la naționala de U21. La sfârșitul lunii martie a acestui an, CSM Reșița se impunea cu 3-2 în fața echipei din Arad, tot într-un meci de pregătire.

După acest amical,  în etapa a 6-a din campionat, formația din Valea Domanului va juca pe teren propriu, contra FK Miercurea Ciuc, pe data de 14 septembrie.  Ultima partidă dintre cele două s-a disputat în august anul trecut, în etapa a 4-a a sezonului regular trecut, la Miercurea Ciuc, iar scorul final a fost 1-1.

 

 

 

 

 

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *