CSS REȘIȚA…în căutare de noi sportivi de performanță!

În această perioadă secția de gimnastică din cadrul Clubului Sportiv Școlar Reșița este în căutare de viitori campioni! Se face așadar o selecție de copii la grădinițele și școlile din municipiu, în vederea inițierii acestora în acest sport.
Nu numai secțiile de gimnastică artistică și ritmică din cadrul Clubului Sportiv Școlar din Reșița sunt în căutare de noi campioni, ci și celelalte ramuri sportive, cum sunt secțiile de înot, lupte, atletism și schi, îşi vor completa în perioada următoare grupele de începători, lărgirea ariei de selecţie fiind una dintre priorităţile cuprinse în strategia de dezvoltare a activităţii sportive.
CSS Reşița, este o poartă deschisă spre viitor, spune directorul Clubul Sportiv Școlar din Reșița, Robert Nosal.Gimnaștii reșițeni vor participa la campionatele naționale individuale și pe aparate care se vor desfășura la Bacău. 5 sportivi de la CSS REȘIȚA ȘI 2 sportivi de la  CSM RESITA vor reprezenta județul la competiție. Este vorba de gimnaștii Tîrlea Paul, Zapirtan Alexandru, Popescu Albert, Simion Felix și Puiu Alexandru de la CSS Resita și de Titi Andrei și Aioanei Robert de la CSM Resita.
Evenimentul sportiv se va desfășura în perioada 17-20 noiembrie.

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *