Cum să împodobești bradul de Crăciun în siguranță?

Pentru ca sărbătorile de iarnă să fie prilej de bucurie pentru întreaga familie, este important să prevenim orice situație care ar putea umbri aceste momente frumoase.
În acest sens, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin recomandă respectarea mai multor măsuri de prevenire a incendiilor la amenajarea şi împodobirea bradului de Crăciun.
Aceștia recomandă să:
– Montaţi bradul astfel încât acesta să nu blocheze căile de acces şi evacuare, respectiv uşi, scări sau trasee pe care se poate face evacuarea în caz de incendiu;
– Amplasaţi bradul la o distanță sigură de sobe, calorifere electrice sau alte surse de căldură;
– Așezaţi bradul într-un suport stabil și potrivit, pentru a preveni răsturnarea acestuia;
– Folosiți globuri din sticlă și alte obiecte decorative greu combustibile pentru împodobirea bradului;
– Nu utilizaţi instalaţii sau decoraţiuni electrice cu defecţiuni ori improvizaţii;
– Evitați să amplasați sub brad materiale ușor inflamabile;
– Nu aprindeți lumânări sau artificii în brad;
– Opriți instalațiile luminoase atunci când părăsiți locuința sau înainte de culcare;
– Supravegheați permanent copiii și nu lăsați chibrituri, brichete sau artificii la îndemâna lor, mai ales lângă brad.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *