Cum să prevenim incendiile la coșurile de fum

În perioada sezonului rece, creşte riscul producerii incendiilor generate de coşuri de fum neverificate, necurăţate sau neizolate corespunzător faţă de materialele combustibile din apropiere.
Pentru a preîntâmpina producerea unor situații de urgență, reprezentanții din cadrul  Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “SEMENIC” al judeţului Caraş-Severin vin cu o serie de recomandări și măsuri de prevenire a incendiilor generate de coșurile de fum.


Printre cele  mai importante dintre acestea regăsim:

Cetățenii trebuie -să  curăţe coşurile de funinginea depusă şi să le  întreţină  prin zugrăvire spre a observa şi repara eventualele fisuri apărute;
-să verifice  cu grijă sobele, canalele si coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile din apropiere;
-să monteze pe pardoseală, în faţa uşii de alimentare cu combustibil, o bucată de tablă;
-să depoziteze  materialele combustibile la distanţă de sobe;
-să folosească doar lichide şi materiale speciale pentru aprinderea focului, fără să utilizeze combustibili inflamabili (ex. benzină);
-să folosească lemne potrivite ca mărimi pentru vatra focarului sobei;
-să închidă uşile la focar şi evitați supraîncălzirea sobelor.
„În cazul producerii unui incendiu, este obligatoriu să anunțați evenimentul, în cel mai scurt timp posibil, la numărul unic de urgență 112!”- transmit reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență Semenic, al județului Caraș-Severin!

Post Author: Patricia Bușcu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *