Cum sună o furtună de praf pe Marte? [AUDIO]

O furtună de praf impunătoare, care a înghițit roverul Perseverance aflat pe Marte, relevă prima înregistrare audio de până acum. Cercetătorii au publicat prima înregistrare audio de până acum care relevă zgomotul produs de impactul unei furtuni de praf impunătoare, de pe suprafața planetei Marte, care a înghițit roverul Perseverance în 2021.

Înregistrarea dezvăluie informații inedite despre modul în care aceste fenomene de scurtă durată mișcă praful în jurul Planetei Roșii.

„Putem să auzim chiar zgomotul impactului particulelor asupra roverului. Sunetul acestor impacturi ne permite să numărăm cât de multe particule au fost în vortex. Este pentru prima dată când o astfel de măsurătoare a fost făcută pe Marte”, a declarat autorul principal al studiului, Naomi Murdoch, fizician la Institutul Național Superior Francez de Aeronautică și Spațiu (ISAE-SUPAERO), din cadrul Universității din Toulouse, Franța, potrivit Live Science.

Praful este omniprezent pe suprafața planetei Marte și în aer. Mișcarea sa influențează – și este influențată – de vremea și clima de pe Planeta Roșie. Înțelegerea mișcărilor de praf este importantă pentru modelarea climatului marțian, dar și pentru plănuirea misiunilor pe planetă, potrivit lui Muroch.

De exemplu, senzorii de vânt ai roverului Perseverance au fost distruși de praf, iar sonda InSight își încheie operațiunile din cauza prafului acumulat pe panourile sale solare, ceea ce limitează cantitatea de energie disponibilă pentru monitorizarea științifică.

Furtuna de praf are loc atunci când aerul cald din apropierea solului se ridică și se rotește, ridicând praful totodată.

Craterul Jezero, pe care îl explorează roverul Perseverance, este un teritoriu privilegiat pentru „diavolii de praf”. Potrivit lui Murdoch și colegilor săi, instrumentul MEDA (Mars Environmental Dynamics Analyzer) al roverului, care monitorizează caracteristicile de mediu, cum ar fi temperatura, praful, umiditatea și vântul, au surprins cel puțin 91 de „diavoli de praf” în apropierea roverului.

Totuși, în septembrie 2021, ceva fără precedent s-a întâmplat. Un „diavol de praf” a trecut chiar deasupra roverului. Nu numai că instrumentele MEDA au colectat date în timpul impactului cu vortexul, dar camerele de navigație ale Perseverance au surprins imagini, iar microfonul SuperCam a înregistrat sunetul evenimentului.

Combinând aceste trei surse de date, Murdoch și echipa sa au descoperit că furtuna avea un diametru de 25 m, de aproape zece ori mai mare decât roverul. Având o înălțime de 118 metri, tornada era aproximativ la fel de înaltă ca o clădire de 40 de etaje. Furtuna impunătoare s-a deplasat cu 19 kilometri/h, iar vântul său maxim a atins 40 km/h.

„Totuși, pe Marte, atmosfera este mult mai subțire decât pe Pământ. Asta înseamnă că, deși viteza vântului este mare, din cauza numărului mic de particule din atmosfera marțiană, forța vântului este mult mai mică decât pe Pământ”, a explicat Naomi Murdoch.

„În prezent, încă nu înțelegem exact cum se ridică praful de pe suprafața lui Marte, dar aceasta este o parte crucială a modelării diavolului de praf și a furtunilor de praf. Am demonstrat că putem observa procesul prin care se ridică praful printr-un microfon și că putem să caracterizăm condițiile în care are loc o astfel de ridicare”, a adăugat Murdoch.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *