Forțele de intervenție ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”SEMENIC” al județului Caraș-Severin intervin zi şi noapte pentru lichidarea zecilor de incendii de vegetație care izbucnesc pe întreg teritoriul.
Practic, aproape că nu există zonă a județului în care să nu fie măcar un focar de incendiu.
Cauzele probabile de aprindere a focului au fost, fie folosirea focului deschis în spații deschise, fie folosirea intenționată a sursei de aprindere.
Sezonul „arderilor necontrolate” a început în Banatul Montan de pe la jumătatea lui ianuarie și pompierii cu greu fac față numărului mare de incendii de vegetație uscată.
Deși autoritățile nu recomandă și sancționează această practică, respectiv incendierea vegetației pentru curățenie, zeci de mii de hectare de teren ard anual.
Ard miriști și pășuni, dar există și riscul ca focul să se extindă la păduri, sălașe sau gospodării.
Reamintim cetățenilor că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor este STRICT INTERZISĂ!
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice, iar pentru persoanele juridice de la 50.000 lei la 100.000 lei.
Astfel, pompierii cărășeni fac apel la responsabilitate din partea fiecărui cetățean și vin și cu unele recomandări.
În continuare, pompierii militari cărăşeni rămân la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea de ajutor persoanelor aflate în dificultate.
De asemenea, informaţii despre modul de comportare în cazul producerii unor situaţii de urgenţă pot fi obţinute prin accesarea platformei naţionale de pregătire în situaţii de urgenţă fiipregatit.ro.