În ajunul finalei UEFA Europa League, David Garrett a lansat o nouă versiune a imnului competiției sportive. Momentul beneficiază de un clip emoționant, în care violonistul interpretează melodia pe un stadion gol.
Intitulată „Symphony Of Silence”, această versiune a imnului, ce îi însoțește pe jucători pe teren înainte de fiecare meci UEFA Europa League, a fost concepută pentru a transmite și reprezenta emoțiile inspirate de stadioanele goale de fotbal din timpul crizei COVID-19.
Clipul a fost înregistrat pe un stadion gol, împreună cu Luke Bannister, de cinci ori campion mondial la cursele cu drone, și a fost lansat pentru prima dată în ajunul finalei UEFA Europa League, pe site-ul Hankook (partener principal UEFA), YouTube și Instagram.
„Sunt foarte încântat că am contribuit la acest proiect prin interpretarea minunatului imn UEFA Europa League. Ca muzician, esența activității mele este să creez emoție. Sunt recunoscător pentru încrederea pe care Hankook și UEFA mi-au acordat-o și sper că melodia și videoclipul să exprime emoțiile pe care le-am simțit pe teren și să inspire fanii fotbalului din întreaga lume în această perioadă”, a transmis David Garrett.