De ce albim?

Primele semne de îmbătrânire pot fi detectate în jurul vârstei de 25 de ani, relevă o cercetare americană publicată luni în revista Proceedings of the National Academy of Sciences pe baza studierii metabolismului unui grup format din 954 de persoane născute în Noua Zeelandă în anii 1972 – 1973, informează AFP.

În timp ce majoritatea dintre noi preferă să creadă vom fi mereu tineri, există anumite semne inevitabile ale apropierii bătrâneţii pe care nu le putem evita.

Fiecare avem o anumită culoare a părului sau a pielii, culoare ce este dată de pigmenţii de melanină. Aceşti pigmenţi pe lângă faptul că dau culoare acestor structuri exterioare ale corpului tău, au şi proprietatea de a te proteja de radiaţiile UV ale Soarelui.

Cât de neplăcut este atunci când apar primele semne ale îmbătrânirii: firele de păr albe!

Culoarea părului este dată de celule numite melanocite. Melanocitele produc pigmenţii naturali ai părului, dar şi ai pielii sau ai ochilor. Aceşti pigmenţi sunt absorbiţi de foliculul firului de păr.

Culoarea părului depinde de concentraţia a două grupuri de melanocite: eumelanins (pentru pigmenţi maro şi negri) şi pheomelanins (pentru roşu şi galben). Variaţia acestor pigmenţi duce la diferite coloraturi ale părului (şaten, brunet, blond, roşcat).

Încărunţirea şi mai apoi albirea părului ţin de procesul de creştere. Acesta este ciclic şi are trei etape: anagen (de creştere), catgen (de tranziţie) şi telogen (latentă).Etapa anagen poate dura între trei şi cinci ani. Părul poate creşte între 36 şi 60 de centimetri în această perioadă.

La sfârşitul ciclului, părul cade, iar folicul rămâne gol până la începerea următorului ciclu de creştere. Producţia de pigment respectă, de asemenea, acest proces. Când celulele de pigment se dezactivează la sfârşitul unui ciclu, însă nu reîncep să mai producă pigmenţi la începutul următorului ciclu de creştere, părul devine cărunt.

Există mai multe cauze care determină oprirea producerii de pigmenţi. Una dintre acestea este deteriorarea melanocitelor. Totodată, dacă ”rezervorul” de celule stem ale melanocitelor, situat în partea de sus a folicului de păr este plin, producţia de pigment continuă. Când se epuizează celulele stem, producţia de pigment se opreşte şi firul de păr cărunţeşte.

Post Author: www.banatfm.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *