Diamantul este un mineral nativ și în același timp o piatră prețioasă. Din punct de vedere chimic este una din formele de existență ale carbonului pur, celelalte fiind carbonul amorf (grafitul) și fulerenele. Denumirea de diamant provine din limba greacă αδάμας, adamas și se traduce prin: de neînvins, indestructibil. În latina clasică Plinius atribuie o denumire asemănătoare safirului. Denumirea diamantului era bine cunoscută în antichitate. În India se numea irra, iar in sanscrită i se spunea vajira, cuvânt ce definea tot ceea ce era dur. Arabii îi spuneau „al-mas”, adică „cel mai dur”, de unde vine și denumirea slavă de almaz (diamant).
Diamantul cristalizează în sistemul cubic și poate atinge duritatea maximă (10) pe scara Mohs, duritatea variind însă în funcție de gradul de puritate a cristalului. Din cauza durității ridicate, cristalele de diamant pot fi șlefuite numai cu pulbere de diamant și din fulerită.
Preţiosul şi fascinantul diamant este cel mai dur material natural testat pe Scala Internaţională Mohs a durităţii mineralelor. În termenii definitorii ai acestei scale, duritatea este definită drept rezistenţa la zgâriere şi este gradată în zece unităţi de la 1 la 10, unde este de altfel situat diamantul. Duritatea acestui mineral depinde în mare măsură şi de puritatea acestuia, perfecţiunea şi orientarea structurii sale cristaline. Este larg cunoscută, numită dupa numele de familie al autorului, metoda de determinare duritatea relativă a mineralelor prin zgâriere. Această tehnică este cunoscută de la începutul secolului al XIX-lea, când a fost propusă de autor – Friedrich Moos (1773 – 1839), profesor de mineralogie la universitatea Joanneum Graz (Austria). De fapt, scala în sine este o colecție de mostre de minerale de referință din zece copii și sunt aranjate în ordinea crescândă a durității.
Scala Mohs
duritatea Mohs/ metoda de testare/ material echivalent ca duritate mineralul
1/ se zgârie foarte uşor cu unghia (pudra de talc)- talc
2 / se zgârie cu unghia- gips
3 / se zgârie cu o monedă de cupru – calcit
4 / se zgârie uşor cu un cuţit- fluorit
5 / se zgârie cu un cuţit (sticla)- apatit
6 / se zgarie cu o pilă;- feldspat
7 / zgârie sticla- cuart
8 / zgârie cuarţul şi sticla (hârtia abrazivă)- topaz
9 / zgârie topazul şi este zgâriat de diamant (rubinul)- corindonul [corundum]
10 / nu poate fi zgâriat decât tot de un diamant- diamant
De altfel, cele mai dure diamante sunt cele care prezintă o structură cristalină orientată în direcţia specifică (111), adică de-a lungul direcţiei diagonale a unui ax imaginar care străbate perpendicular structura cristalină a acestuia. Din acest motiv, chiar dacă este posibil ca unele diamante să poată fi zgâriate cu anumite minerale sintetice precum nitridul de boron, cele mai dure diamante, adică cele cu structura cristalină de tip (111) nu pot fi zgâriate decât cu alte diamante asemănătoare sau cu ajutorul agregatelor care conţin diamante de tip nanocristaline, cunoscute în limbaj de specialitate sub numele de nanodiamante sau hyperdiamante.
Duritatea unui diamant va creşte întotdeauna şi valoarea sa pe piaţa de profil. Cele mai dure diamante naturale sunt extrase din minele Bingara şi Copeton din New South Wales, Australia. Aceste diamante sunt de dimensiuni mici, cu o formă perfectă sau aproape de perfecţiunea unui octaedru şi sunt foarte preţioase deoarece sunt folosite la şlefuirea altor diamante.
Cu toate că diamantul este cel mai dur material din lume, această piatră preţioasă nu prezintă o rezistenţă la şocuri şi lovituri pe măsura capacităţii sale de a zgâria orice alt material. La acest capitol, celebrul diamant a fost detronat deja de o serie de aliaje metalice de ultimă generaţie.
Sursa: Gemma Elwin Harris, „Big Questions from Little People and Simple Answers from Great Minds”