Deşi, de-a lungul istoriei, au existat şi alte societăţi în cadrul cărora s-a practicat conservarea cadavrelor, această practică avea o conotație diferită în Egipt.

Egiptenii antici considerau că viaţa după moarte este posibilă, însă numai dacă defunctul este conservat în aşa fel încât spiritele sale ,,ba” (al personalităţii) şi ,,ka” (al forţei vieţii) pot fi recunoscute de oricine. Astfel, cadavrul reprezenta, de fapt, o punte între spiritele celui decedat şi ofrandele aduse de cei aflaţi în viaţă.

Mumificarea artificială era realizată tocmai pentru a răspunde acestei cerinţe. Această manifestare religioasă s-a întâlnit numai la vechii egipteni, deşi, de-a lungul istoriei, au existat şi alte societăţi în cadrul cărora s-a practicat conservarea cadavrelor, pentru ca cei defuncţi să poată accede la viaţa de apoi.

În cazul egiptenilor, principalul aspect al mumificării consta în menţinerea, pe cât posibil, în stare nealterată a inimii. Motivul era cât se poate de simplu: numai acest organ le putea dovedi zeilor faptul că cel decedat a fost, de-a lungul vieţii, un om bun sau rău.

Sursa: Historyextra