Viața ne repetă mereu lecțiile. Sub o formă sau alta. Până le învățam. Unii le învață. Altii nu le învață niciodată. Se complac într-un joc sado-masochist al ființei. Palmele simbolice se transforma acum intr-o veritabila sabie cu mai multe tăișuri. Aplicată peste aceleasi răni si cicatrici invizibile.
Mulți se plimbă pe același drum. Un drum bătătorit de aceiași pași ce se pierd printre gropile aruncate in fața ochilor. Dacă ti-ai scrântit o dată glezna, ar trebui să te astepti sa iti rupi piciorul, data viitoare. In același loc si printre aceleasi pietre ce acum nu gâdila tălpi.
Drumul cel mai scurt e cel pe care il cunoști. Insa daca drumul pe care il stii e unul anevoios si plin de pete de întuneric, ar fi cazul sa schimbi ruta. Chiar daca distanța e acum mai mare.
Sa te uiți mereu in spate nu a fost niciodată un loz castigator. E un chin teribil al minții si al inimii. Un gât care se întoarce neîncetat. Contorsionand gânduri, trăiri, visuri si priviri ce ar trebui îndreptate inainte.
E mult mai simplu sa te uiți la ce a fost decât sa faci pace cu demonii din interior. Acea fărâma de speranța ce ne leagă mereu de amintiri celebre. Amintiri prăfuite de un prezent neasumat. E mult mai simplu sa te întorci la un fost decat sa iti intorci, singur, paginile. Si sa le lași in spate. Unele carti se citesc de mai multe ori. Până ajungi sa le înțelegi rândurile. Asa cum unii foști sunt iertați mai mult decat ne iertam pe noi.
Un fost înseamnă ca… A fost! Iar acum s-a încheiat. O realitate pe care multi nu o accepta in drumul lor, intrerupt, spre fericire. Foștii ar trebui lăsați in spate. Încuiati in cufărul inconștientului. Un cufăr așezat cu grija in coridoarele pustii ale trecutului. Dacă nu arunci cheia, vei avea mereu tentația sa il deschizi. Sa vezi ce se mai întâmpla cu el. Precum ai dezgropa un mort din a lui odihna veșnica. Cand moartea sentimentelor se preschimba, subit, într-un proces dureros de resuscitare a ființei.
Singurul lucru readus la viața e durerea. O durere surda pe care nicio pastila nu o poate calma. Nu te vei putea niciodată bucura de un nou inceput daca te scalzi mereu in același sfârșit.
Daca tu nu arunci cheia, nimeni nu o va arunca in locul tau. Degeaba trupul si privirea sunt îndreptate inainte atâta timp cat mintea si inima sunt inca ancorate.
„De ce mă tot suna fostul?”
De ce ii tot răspunzi?
Citește mai multe pe:
www.facebook.com/alexandruchermeleu
