Pentru ca el a fost lumină atunci când alții încercau sa te afunde-n întuneric. Pentru ca alții nu au reușit, la un loc, sa fie câtuși de puțin… El. Pentru ca el te îmbrățișa atunci când ceilalți își ascundeau mâinile. Pentru ca el îți aducea o floare iar ceilalți îți ofileau, aievea, clipele.
Uneori, nu poți trai fără el pentru ca el te aștepta acasă când te întorceai de la lucru. Pentru ca el pierdea nopți la rând, cu tine, fumând si ascultându-ți vocea. Atunci când oboseai si adormeai pe același umăr, el continua povestea voastră, șoptindu-ți cuvinte in buclele ce fin dansau sub ochii lui. Nu poți trai fără el pentru ca el râdea cu inima. Atunci când ceilalți te judecau cu mintea. Când alții se prosteau ca un copil, el își dorea copii … cu tine.
Nu poți trai fără el pentru ca vocea lui îți încălzea Tristețea. Căci simpla lui prezenta era o bucurie-n viața ta. Atunci când reușea sa îți topească gândul. Sa-ți împletească, misterios, auzul cu privirea si sa-ți mai toarne-n vene, parfum din vinul ce striga dorințe.
Uneori, nu poți trai fără el, pentru ca el ar fi rotit pământul. Ar fi mutat, pe rând, toți munții si-ar fi bătătorit poteci. Ar fi înotat oceane si ar fi alergat ca un bezmetic. Doar pentru a te simți… Aproape!
Nu poți trai fără el, pentru ca el îți trimitea scrisori pătate-n lacrimi. Pentru ca te suna in clipe grele si îți scria in cărți alese. Uneori, nu poți trai fără el pentru ca viața ți l-a luat prea repede. Chiar dacă el n-a vrut sa plece.
Alteori, a plecat in grabă, fără să-ți lase vreun bilet pe masa voastră.
Deși la ușă nu mai bate nimeni, încă-i auzi pașii prin suflet.
Citește mai multe pe:
www.facebook.com/alexandruchermeleu
