Sughiţul este un act involuntar care apare din cauza unor iritaţii nervoase provenite din mediul aparatului digestiv. Sughiţul este manifestarea clinică a contracţiilor spastice apărute la nivelul diafragmei, contracţii ce se repetă de mai multe ori pe minut. Sughiţul este o acţiune involuntară, reflexă, spasmul muscular care stă la baza sughiţului determinând pătrunderea aerului în plămâni, aceasta fiind ulterior oprită brusc prin închiderea epiglotei.
Cel mai lung sughiţ a durat 68 de ani şi a fost provocat de un porc care a căzut peste un om. Deşi un astfel de caz este rar întâlnit, majoritatea persoanelor au avut măcar o dată de-a lungul vieţii o criză de sughiţuri. Dar ce cauzează acest fenomen?
Charles Osborn a început să sughiţe în 1922 după ce pe el a căzut un porc. S-a vindecat abia peste 68 de ani, fiind încadrat în Cartea Recordurilor pentru cel mai lung sughiţat. Tânăra din Florida\zww Jennifer Lee deţine recordul pentru cele mai frecvente sughiţuri, de 15 ori pe minut timp de o lună.
Ce cauzează sugiţul?
Medicii au declarat că printre factorii care produc sughiţul se numără stimulenţii care umflă stomacul, precum inhalarea unei cantităţi mari de aer, mâncatul sau băutul rapid. Alţi experţi asociază sughiţul cu emoţiile intense sau cu răspunsul corpului la ele, precum râsul, plânsul, anxietatea sau entuziasmul.
Totul începe cu un spasm involuntar sau contracţie a diafragmei. Acest act este urmat de închiderea imediată a corzilor vocale şi a deschizăturii dintre ele, care se numeşte glotă. Mişcarea diafragmei produce inhalarea aerului în timp ce închiderea corzilor vocale opreşte intrarea aerului în plămâni, aici se crează sunetul caracteristic sughiţului.
Care sunt funcţiile sughiţului?
Din punct de vedere medical nu există nici o dovază a unei funcţii pe care sughiţul o îndeplineşte. Desigur, în structura noastră există nenumărate mecanisme care nu au nici o funcţie, de exemplu muşchiul urechii, dintele de minte, glanda timus, apendicul, coccisul. Acestea pun în continuare pe gânduri biologii dacă aceste structuri ne ajută la îndeplinirea unor funcţii ascunse sau sunt relicve ale evoluţiei noastre.
În unele ipoteze se sugerează că sughiţul a apărut cu milioane de ani înaintea apariţiei primilor oameni. Se consideră că plămânii au evoluat pentru a le permite peştilor care trăiau în ape cu puţin oxigen să evolueze, pentru a utiliza oxigenul de la suprafaţă. Când descendenţii acestor specii au evoluat au trecut de la respiratul prin branhii la cel prin plămâni, evoluţie similară cu cea a mormolocilor în broaşte. În cadrul acestei ipoteze este sugerat că sughiţul s-a format în momentul tranziţiei din apă pe uscat
Alţi cercetători susţin că sughiţul este o abilitate doar a mamiferelor. Prima dată sughiţul apare la copii nenăscuţi, acest reflex fiind mult mai comun copiilor decât adulţilor.
Printre remediile deja cunoscute se numără băutul apei, respiratul într-o pungă de hârtie sau speriatul, însă aceste remedii nu au fost verificate de cercetători.
