Acest articol nu este despre muzică, aşa cum v-am obişnuit. Azi vom vorbi despre fotbal. Despre fotbal s-a vorbit, s-a scris şi se va vorbi şi se va scrie încă mult timp de acum înainte. Este cu adevărat cel mai iubit sport şi cel mai jucat sport din lume. şi ca să n-o lungim prea mult vă invităm să le uraţi „La muţi ani” celor 3 fotbalişti de super clasă născuţi astăzi!
Gheorghe Hagi (n. 5 februarie 1965, Săcele, Dobrogea, România) este considerat unul dintre cei mai buni mijlocași ofensivi în Europa anilor ’80 și ’90 și cel mai mare fotbalist român din toate timpurile. Fanii lui Galatasaray l-au numit „Comandante” (Comandantul) și românii l-au numit „Regele”.
Supranumit „Maradona din Carpați”, Hagi este considerat un erou în România. A fost numit fotbalistul român al anului de șapte ori, și este privit ca unul dintre cei mai buni fotbaliști ai generației sale. Ca un constructor de joc avansat, a fost recunoscut pentru dribling, tehnică, viziune, pase și finalizare.
Hagi a jucat pentru naționala României la trei campionate mondiale în 1990, 1994 (unde a fost numit în World Cup All-Star Team) și 1998, cât și în trei campionate europene în 1984, 1996 și 2000. A avut 125 de prezențe pentru România, al doilea după Dorinel Munteanu, și este pe prima poziție a marcatorilor (alături de Adrian Mutu) cu 35 de goluri.
În noiembrie 2003, pentru a celebra jubileul UEFA, a fost selectat de către Federația Română de Fotbal drept cel mai bun jucător al României din ultimii 50 de ani. În 2004, a fost numit de Pelé drept unul dintre cei 125 cei mai mari fotbaliști în viață, la o ceremonie de premiere a FIFA. Hagi este unul din puținii fotbaliști care au jucat pentru ambele cluburi rivale spaniole Real Madrid și Barcelona.
În 2009, Hagi a fondat clubul român Viitorul Constanța. În prezent el este atât proprietarul cât și președintele clubului. De asemenea, a înființat Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, una dintre cele mai mari academii de fotbal din Europa de Sud-Est.
Fiul său, Ianis, este de asemenea fotbalist, actualmente sub contract cu Viitorul Constanța.
Cristiano Ronaldo dos Santos Aveiro (n. 5 februarie 1985, Funchal, Madeira, Portugalia), cunoscut ca Cristiano Ronaldo, este considerat unul din cei mai buni fotbaliști din toate timpurile, alături de rivalul său Lionel Messi. Este primul fotbalist portughez care a câștigat Balonul de Aur de patru ori, și al doilea jucător după Messi care câștigă Gheata de aur de trei ori. La Manchester United și Real Madrid, Ronaldo a câștigat de trei ori Premier League, La Liga, FA Cup, de două ori Football League Cup și Copas del Rey, FA Community Shield, Supercupa Spaniei, de două ori Liga Campionilor UEFA, o Supercupa Europei și de două ori Campionatul Mondial al Cluburilor FIFA.
În ianuarie 2014, la vârsta de 28 de ani, Ronaldo a marcat cel de-al 400-lea său gol la nivel de seniori. În ianuarie 2015 el a fost numit cel mai bun fotbalist portughez din toate timpurile, de către Federația Portugheză de Fotbal, în cadrul celei de-a 100-a ceremonii aniversare.
Ronaldo și-a început cariera de fotbalist la juniorii echipei Andorinha, pentru care a jucat timp de doi ani, fiind transferat ulterior de C.D. Nacional. În 1997 a ajuns la Sporting Lisabona, fiind promovat la echipa mare de Ladislau Bölöni. Jocul său i-a atras atenția antrenorului de atunci al lui Manchester United, Alex Ferguson, care l-a adus la echipă în schimbul a 12,2 milioane de lire sterline. În 2004 a câștigat primul trofeu, Cupa FA. În 2009 a devenit cel mai scump transfer din toate timpurile, Real Madrid plătind pentru el 94 de milioane de euro (80 de milioane de lire sterline).
Ronaldo a debutat pentru Portugalia în august 2003, la vârsta de 18 ani. Are peste 100 de selecții și a fost convocat, începând cu Euro 2004, la trei Campionate Europene și alte trei Mondiale. Este primul fotbalist portughez care a înscris mai mult de 50 de goluri și este golgheterul Campionatului European (incluzând faza calificărilor) cu 23 de goluri.
Neymar da Silva Santos Júnior (n. 5 februarie 1992, Mogi das Cruzes, Brazilia), cunoscut sub numele de Neymar sau Neymar Jr. activează, în acest moment, pe postul de atacant la clubul Paris Saint-Germain și la echipa națională de fotbal a Braziliei. În vârstă de 25 de ani, Neymar a mai jucat și pentru echipa braziliană Santos Futebol Clube, la care și-a petrecut și cea mai mare parte a junioratului. El are un fiu de 9 ani pe nume Davi Lucca.
Neymar s-a alăturat în 2003 celor de la Santos FC și și-a făcut debutul la echipa mare la 17 ani la data de 7 martie 2009 în victoria 2-1 contra celor de la Oeste FC. În următorul meci, el a înscris primul său gol pentru Santos. Pe 11 aprilie 2009 în Copa Paulista în semi-finale a înscris golul prin care echipa sa s-a calificat în finală, pe care au pierdut-o însă cu 4-2 în fața celor de la Corinthians. Performanțele sale la echipa de club au dus la comparații ale tânărului atacant cu fotbaliști precum Pelé și Robinho.În iunie 2010 clubul brazilian a respins o ofertă de 12 milioane de lire sterline de la clubul englez West Ham United.Și alte cluburi și-au manifestat interesul de a-l achiziționa pe jucător, cluburi precum: Inter Milano, AC Milan, Manchester United, Real Madrid, Chelsea, Juventus și Barcelona însă cei de la Real au mers atât de departe încât au încercat semnarea unui pre-contract cu agentul lui Neymar, pre-contract pe care clubul Santos FC l-a respins.Astfel clubul brazilian i-a fixat clauza de reziliere a contractului la suma de 30 de milioane de dolari și i-au prelungit contractul până în decembrie 2014.
În vara anului 2013, FC Barcelona l-a cumpărat pe Neymar de la Santos contra sumei de 57 milioane de euro. La 30 iulie 2013, brazilianul a debutat pentru Barcelona într-un meci amical cu Lechia Gdańsk, scor 2-2. El a marcat primul său gol în tricoul catalanilor la 7 august 2013, într-un meci amical contra echipei naționale a Thailandei. La 18 august 2013, Neymar a debutat în La Liga pentru Barcelona în meciul cu Levante, scor 7-0. La 21 august, el a marcat un gol în prima manșă a Supercopa de España contra lui Atlético Madrid, scor 1-1. La data de 18 septembrie, Neymar a debutat și în UEFA Champions League în meciul de 4-1 contra lui Ajax Amsterdam. La 24 septembrie, brazilianul a marcat primul gol în La Liga în meciul cu Real Sociedad, scor 4-1. La 26 octombrie, Neymar a marcat golul ce a deschis scorul în favoarea Barcelonei la prima sa apariție într-un derby El Clásico contra marii rivale Real Madrid, scor 2-1 pentru catalani.
Pe 3 august 2017, Barcelona a anunțat că reprezentanții legali ai lui Neymar au plătit clubului (cel mai scump transfer vreodată) o sumă de 222 de milioane de euro, egală cu clauza de eliberare a contractului său. Clubul a informat UEFA astfel încât să poată determina orice responsabilități disciplinare care ar putea apărea din acest caz. Potrivit BBC, în Spania, clauza de eliberare trebuie să fie activată de către fotbalistul însuși. Situația era neobișnuită, că taxa a fost plătită clubului imediat după ce La Liga a refuzat să primească plata.
Pe 26 iulie 2010 Neymar a fost selecționat în naționala mare a Braziliei de selecționerul Mano Menezes pentru meciul contra naționalei Statelor Unite, de pe 10 august 2010. El a înscris la 28 de minute de la debutul său. Următoarele două goluri ale sale le-a înscris într-un meci contra Echipa națională de fotbal a Scoției pe 27 martie 2011.
Sursa: wikipedia