“Din iubire poți să faci rai”. Acesta este mesajul lui Nico pentru anul 2019. Artista lansează “Amintirile nu mor”, o piesă de dragoste perfectă pentru luna iubirii care tocmai a început.
Piesa “Amintirile nu mor”, lansată chiar de ziua lui Nico, este cadoul pe care îl dăruiește tuturor fanilor ei, iubitori de muzică.
“De ziua mea, vă dăruiesc muzică, pentru că nu aș reuși în niciun fel să vă mulțumesc că sunteți alături de mine. Oficial a început luna iubirii și vă doresc să vă iubiți și să creați, în fiecare moment, amintiri care nu mor“, a declarat NICO.
Piesa “Amintirile nu mor” este compusă de către soțul artistei, Laurențiu Matei, pe versurile Cristinei Stroe alături de Ion Vâlcu. Pentru videoclip, Nico a lucrat cu regizorul Sergiu Nicula (Sega).
Artista îmbină cu succes cariera muzicală cu actoria pe scena teatrului, având reprezentațiile săptămânale. Artista continuă seria de melodii de dragoste pe care a început-o în anul 2018, când a lansat trei “Suflet Pereche”, “Nebuni Îndrăgostiți” și “Oare cine?”.
Nico a cântat în China şi Japonia pe parcursul carierei şi a participat de multiple ori la selecţia Eurovision. În 2003 obţinea premiul al doilea la Festivalul Internaţional „Cerbul de Aur” de la Braşov. În 2008 a reprezentat România la concursul Eurovision, organizat la Belgrad, în Serbia.