Diplomă de excelență pentru muzeul din Caransebeș

Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță din Caransebeș, instituție care, de 8 ani, organizează Festivalul de Film Banatul Montan, a fost recompensat cu Diploma de Excelență, în cadrul Galei Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România.

Menționăm că, în cadrul acestui eveniment sunt premiate personalități remarcabile din cinematografie, televiziune și domeniul cultural, care au contribuit semnificativ la promovarea artei și culturii naționale și, mai mult decât atât, gala contribuie și la consolidarea imaginii României ca un spațiu cultural creativ și vibrant.

Primarul Municipiului Caransebeș, Felix Borcean și managerul Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, Diana Țîrdea, au primit diplome de excelență pentru activitatea desfășurată în promovarea filmului. Prezent la eveniment a fost și fostul manager al Casei de Cultură „George Suru”, Ioan Cojocariu, cel care a inițiat proiectul Festivalului de Film de la Caransebeș.

Gala Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România s-a desfășurat la București.

„Am fost onorată și bucuroasă să particip alături de oameni minunați la acest eveniment, dar și să primesc o distincție ce mă motivează și în următoarele proiecte de a dezvolta și promova Banatul Montan, cu patrimoniul material și imaterial de care dispune. Mulțumesc domnului Ioan Cărmăzan, președinte al Uniunea Autorilor şi Realizatorilor de Film – UARF, regizor, scriitor, scenarist, Cetățean de onoare al municipiului Caransebeș, dar și al județului Caraș-Severin, pentru încredere, deschidere, susținere și promovarea actului cultural în cele mai frumoase forme”, a scris Diana Țîrdea pe pagina sa de socializare.

Gala Uniunii Autorilor și Realizatorilor de Film din România este un eveniment cultural important dedicat recunoașterii și celebrării valorilor din domeniul filmului și culturii românești.

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *