UPDATE
În urmă cu puțin timp, cele 2 fete au fost găsite de polițiști pe un drum forestier din zonă, la aproximativ 17 kilometri de localitatea Bigăr, în autoturismul cu care au plecat. Acestea se află în afara oricărui pericol și nu au suferit vătămări.
„Pe timpul nopții acestea au rămas în autoturismul cu care se deplasau și cu care nu au mai putut înainta din cauza drumului forestier acoperit cu noroi.La căutările desfășurate pe timpul nopții, încă de la momentul sesizării, dar și în această dimineață, au participat în total peste 40 de forțe: polițiști, polițiști de frontieră, pompieri militari, jandarmi, pădurari, angajați Salvamont, fiind folosite mijloace tehnice din dotarea structurilor.
Pentru a evita astfel de situații periculoase, vă recomandăm ca, în cazul în care plecați cu mașina, să vă interesați despre condițiile meteo, să alegeți corect ruta, iar dacă vă deplasați în zone unde nu există semnal, să verificați, înainte de a pleca la drum, dacă acesta este practicabil.
Nu uitați că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. Conducătorii auto începători sunt sfătuiți să evite, pe cât posibil, conducerea mașinii pe timp de noapte, pe distanțe mari sau pe drumuri greu accesibile”, au transmis polițiștii cărășeni.
******************
Polițiști de la Poliția Orașului Moldova Nouă au fost sesizați prin apel 112 despre faptul că două tinere de 19 ani au plecat la ora 14.30 din Reșița, cu un autoturism condus de una dintre ele, pentru a ajunge în localitatea Bigăr și până la ora sesizării,00.30, nu au ajuns la destinație.
Ieri, la ora 17.00, una dintre tinere și-ar fi contactat părinții, spunându-le că a ajuns în orașul Moldova Nouă și se îndreaptă către Bigăr. În jurul orei 18.30, locația celor două fete indicată de o aplicație de socializare era în comuna Berzasca, pe un drum forestier, altul decât cel practicabil pentru a ajunge în satul Bigăr, ulterior intrând într-o zonă fără semnal, motiv pentru care cele 2 tinere nu au putut fi contactate pe telefoanele mobile.
„Imediat după sesizare, la nivelul inspectoratului au fost dispuse căutări în zona indicată, fiind construite echipe de căutare-scotocire la care au participat peste 40 de efective de la Poliția Orașului Moldova Nouă, Poliția de Frontieră, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul de Jandarmi Județean, Salvamont și personal silvic de la ocoalele silvice.
Căutările, la care au fost folosite echipamente cu termoviziune din dotarea Poliției de Frontieră, s-au desfășurat pe tot parcursul nopții, până la ora 06.00, fiind vorba despre o zonă împădurită, greu accesibilă și fără semnal, iar de la ora 07.00, echipele de căutare au reluat activitățile la fața locului, urmând a fi efectuate căutări pedestre pe o rază de 20 de km.
Pe parcursul nopții a fost scotocită zona împădurită și cele două drumuri forestiere pe care se face accesul spre localitatea Bigăr, drumuri care au mai multe ramificații și sunt greu accesibile accesului auto.
A fost verificat întreg traseul DN 57 Moldova Nouă limita cu județul Mehedinți, cu sprijinul colegilor din Mehedinți, inclusiv malul Dunării, fără un rezultat pozitiv până la acest moment” au transmis polițiștii cărășeni.
De asemenea, zona este survolată începând din această dimineață, de un elicopter din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență