Conceptul de „electronic skin display” este dezvoltat de către cercetătorii din Tokyo, Japonia. Aceste display–uri electronice super-flexibile vor putea fi aplicate direct pe pielea umană. Oamenii de ştiinţă din Tokyo susţin că produsul lor ar putea fi folosit îndeosebi în domeniul medical, la monitorizarea stării de sănătate a pacienţilor.
Cercetătorii din cadrul Universităţii din Tokyo au inventat cel mai subţire display flexibil din lume. Acesta are o grosime de numai 3 micrometri, ceea ce înseamnă că este de 13 ori mai subţire decât un fir de păr uman. Dispozitivul a fost proiectat pentru a fi aplicat pe piele, transformându-ne, practic, întregul corp într-un ecran LED mobil.
Display-ul este superior faţă de cele inventate până în momentul de faţă. Atunci când este pus în funcţiune, el produce mai puţină căldură faţă de dispozitivele precedente, utilizează mai puţină energie în comparaţie cu acestea şi este mult mai rezistent, în comparaţie cu alte sisteme similare.
O altă caracteristică importantă a noului dispozitiv este faptul că poate funcţiona timp de mai multe zile, fără să fie alimentat cu energie electrică. Acest lucru este posibil datorită inserării în materialul din care este fabricat display-ul a unei pelicule protectoare denumită ,,strat de pasivizare”. Aceasta are rolul de a nu permite distrugerea componentelor în timpul flexiunii mâinii şi, mai mult decât atât, protejează dispozitivul împotriva infiltrării oxigenului sau a vaporilor de apă.
Display-ul este prevăzut cu un tip special de LED-uri, denumit PLED („polymer light-emitting diodes”). Acestea sunt, de fapt, nişte straturi micrometrice de polimer, care, atunci când sunt expuse impulsurilor electrice, încep să producă lumină.
Oamenii de ştiinţă japonezi speră că invenţia lor să înlocuiască în viitor produse precum smartwatch-urile sau dispozitivele de monitorizare a activităţii fizice. Mai mult decât atât, display-urile pot fi folosite în domeniul medicinei, pentru a afişa nivelul pulsului sau al oxigenului din sângele pacienţilor.
„Muncitorii vor putea să realizeze planuri sau diagrame direct pe pielea lor, fără a mai fi nevoiţi să folosească dispozitive masive”, a declarat Takao Someya, unul dintre membrii echipei de cercetare, pentru publicaţia New Scientist.
Sursa: sciencealert.com