Nu poti sa nu o observi atunci cand trece pe lânga tine fara sa te privească in suflet. Sub pălăria chic pe care o poarta cu o nonșalantă atât de provocatoare se adapostesc niste ochi ascunși de mici si negri. Cu o privire calda si apăsătoare care te pătrunde in toate cămările inimii, rascolindu-te in toate formele dureroase si dulci, nevinovat de dulci. Se misca atât de suav si atent, de parca ar cauta ceva, ceva ascuns atât de bine in inima încât e nevoie de timp. Dar Ea nu mai are timp.
De fiecare data cand o vad coborând, ii adulmec mirosul fin si o urmăresc necontenit. Scările se modelează dupa gleznele ei de felina iar coapsele se misca intr-o unduire perfecta. E genul de femeie dupa care iti întorci incet capul, iti torsionezi bazinul si risti sa o porți in minte si in inima. Genul de femeie dupa care nu ți-ai permite sa fluieri. E ca si cum te-ai jigni singur.
O privești contemplativ, asemenea statuetelor obraznic de vii de pe renumita Champs Elysées ce te privesc fara invidie si pur. Asa este si aerul ei. Are un suflu parizian si inabordabil de atragator. Nu am inteles niciodată cum poate o femeie atât de misterioasa, eleganta si fina sa plimbe acelasi cățel, zi de zi, saptamana de saptamana si an de an pe strada prafuita si pietruita de poveștile oamenilor ce o străbat robotic in drumul lor spre viata. Dar poate ca aceasta este si povestea ei. O poveste de iubire. O poveste fara titlu si fara nume. Asemenea ei.
Nu am aflat niciodată numele ce-l poarta. Poate pentru ca nu am fost niciodată atât de curajos sa o întreb. Despre Ea si despre mine. Despre noi.
Pentru mine a fost, este si va ramane… Doamna cu cățelul!
Citește mai multe pe:
www.facebook.com/alexandruchermeleu
