În județul Caraș-Severin, atât în timpul orelor de votare, cât și pe parcursul nopții, după închiderea secțiilor de vot, a fost menținut același climat normal de siguranță și legalitate care a caracterizat întreaga perioadă electorală, fără să fie înregistrate incidente grave pe zona de ordine publică.
În ziua alegerilor au fost sesizate 40 de contravenții sau posibile infracțiuni legate de procesul electoral. Dintre acestea, 18 nu s-au confirmat, deci aproape 50%.
Raportat la alegerile europarlamentare și locale anterioare și la aceeași perioadă, numărul de sesizări este în creștere cu 135%.
În ceea ce privește frecvența faptelor sesizate la alegerile din 9 iunie, 10% fac referire la posibile infracțiuni de fraudă la vot, 15% dintre sesizări au fost despre posibile infracțiuni de corupere a alegătorilor, 5% la fotografierea sau filmarea buletinului de vot, iar 65% la alte infracțiuni sau incinte în context electoral.
2,5% procente dintre semnalări se refereau la persoane care au sfătuit alegătorii, la sediul secțiilor de votare sau în perimetrul de 500 de metri, să voteze sau să nu voteze un anumit competitor electoral, iar 2,5% dintre sesizări semnalau prezența în cabina de vot și a altei persoane, în afara celei care votează.
În Caraș-Severin, s-au întocmit dosare penale pentru cercetarea a 11 posibile infracțiuni.
De asemenea, au fost aplicate 4 amenzi în valoare de 1.800 de lei și 3 avertismente.
În cadrul acțiunilor desfășurate în trafic în ziua votului, au fost verificate peste 450 de persoane cu aproximativ 289 de vehicule, fiind aplicate 50 de sancțiuni contravenționale și constatate 4 infracțiuni.
Peste 1.200 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne au fost mobilizați, în Caraș-Severin, sâmbătă și duminică pentru a asigura climatul de ordine publică și protecția secțiilor de vot, transportul materialelor electorale și a dosarelor cu rezultatele votării, precum și pentru a verifica sesizările cu privire la comiterea unor fapte ilegale.