Polițiștii au fost extrem de vigilenți în această perioadă în care s-au căutat cele mai grozave cadouri, așa că ei au plecat să caute produsele contrafăcute. Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Caraș Severin:”Săptămâna aceasta, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Economice Caraș-Severin au intensificat activitățile desfășurate pentru combaterea comerțului cu produse contrafăcute, în piețe, târguri, centre comerciale și la diferiți comercianți.
În urma acțiunilor au fost descoperite produse constând în articole de îmbrăcăminte, încălțăminte și jucării, susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 16.400 de lei, comercializate de diferite societăți comerciale din Reșița, Oțelu Roșu și Moldova Nouă, articole care au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, polițiștii au întocmit 6 dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație, fără drept, a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care prejudiciază titularul mărcii înregistrate și continuă cercetările. „