Evoluția umană este procesul care a condus la apariția oamenilor moderni din punct de vedere anatomic. Procesul se concentrează pe istoria evolutivă a primatelor – în special pe genul Homo, și pe apariția Homo sapiens ca o specie distinctă de hominidae (sau „maimuțe mari”) – fără a studia istoria anterioară care a condus la primate și hominoidea (maimuțe fără coadă). Acest proces a implicat dezvoltarea treptată a însușirilor, cum ar fi poziția bipedă umană și limbajul, precum și încrucișări cu alți hominizi, care indică faptul că evoluția umană nu a fost liniară.

Cuvântul Homo este numele genului biologic care grupează toate speciile umane. Toți sunt dispăruți, cu excepția lui Homo sapiens.

Termenul Homo, care înseamnă „Om” în latină, derivă din rădăcina indo-europeană *dʰǵʰm̥mō („[lucru / fiu] al pământului”). Cuvântul a fost ales de biologul suedez Carl von Linné, care a pus bazele clasificării botanice și zoologice, în a doua ediție a operei sale fundamentale Systema naturae (ediția 1758), situând omul pe treapta superioară a regnului animal, alăturându-l ordinului primatelor. A fost primul care l-a definit ca gen si specie, numindu-l Homo sapiens.

Animalele tetrapode – cu patru membre – dintre care face parte şi omul, au două pereche de membre.

Deci suntem vertebrate, mamifere şi primate. Iar între primate, noi, oamenii, suntem singura specie care prezintă aşa numitul fenomen de „bipedalism total”, adică aparatul nostru locomotor este adaptat perfect pentru deplasarea în două picioare.

Spre deosebire de noi, atât maimuţele antropoide, cât şi cele aflate pe o scară evolutivă inferioară primatelor, sunt adaptate deplasării frecvente pe patru membre, fiind capabile de asemenea să se deplaseze biped, dar doar pe distanţe foarte scurte, şi fără ca bazinul şi coloana lor să fie perfect verticale, precum în cazul oamenilor.

Cercetătorii susţin că mersul biped este nu doar una dintre cheile evoluţiei umane, dar şi una dintre dovezile evoluţiei omului din maimuţe antropoide.

Mersul pe două picioare este mai economic din punct de vedere energetic pentru biomecanica corpului uman. În plus, acest gen de deplasare permanentă lasă membrele anterioare, adică braţele, libere pentru activităţi cât mai complexe precum culegerea hranei, apucarea şi folosirea uneltelor, vânătoarea, lupta sau apărarea.

Cele două braţe au început să fie folosite la început pentru colectarea hranei şi aducerea ei în mijlocul familiei. Acest fapt a dus la creşterea coeziunii sociale, iar în decursul timpului braţele folosite tot mai des de către strămoşii omului şi-au sporit motricitatea şi mobilitatea.

Alte două cauze pentru care ne deplasăm biped şi avem mâini şi picioare cu rol diferit ţin de deplasare şi protecţia faţă de soare.

Oamenii au început să se deplaseze biped atunci când au început să migreze pe distanţe lungi. Nu doar că se deplasau mai uşor în două picioare, dar astfel reuşeau să traverseze mai eficient cursurile de apă întâlnite. Spre exemplu, chiar şi maimuţele antropoide din prezent, precum cimpanzeii şi gorilele, se deplasează în două picioare ori de câte ori au nevoie să traverseze un râu mic sau o baltă.

La fel, strămoşii noştri îndepărtaţi au descoperit că ridicându-se şi deplasându-se pe memebrele posterioare expuneau astfel căldurii puternice a soarelui african o suprafaţă cât mai redusă a corpului, mai ales atunci când se mergeau pe distanţe lungi.

Sursa: Gemma Elwin Harris, „Big Questions from Little People and Simple Answers from Great Minds”