DSP Caraș-Severin a raportat 13 decese din cauza coronavirusului și peste 120 de infectări în acest weekend în Caraș-Severin


Nu mai puțin de 13 cărășeni au pierdut lupta cu coronavirusul și alți 121 au fost declarați bolnavi în acest weekend în Caraș-Severin.

Asta înseamnă că bilanțul infectărilor a ajuns la 9.396, iar cel al deceselor la 507.

Dintre persoanele infectate, 2.450 au fost vindecate.

Alți 140 de cărășeni se află internați în spitale, dintre care 15 în stare mai gravă, internați pe ATI, mai exact 10 la Reșița și 5 la Caransebeș.

De asemenea, în carantină se află acum peste 650 de persoane, iar în izolare peste 560.

Numărul total al testelor efectuate în județ este de peste 16.180.

Rata de infectare în Caraș-Severin este de 1,85 la mie.

Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Grădinari, mai exact 4,43 la mie, după care urmează Reșița cu 3,26 la mie și Sacu cu 3,22 la mie.

Reamintim că în localitățile cu o incidență mai mare de 7,5 la mia de locuitori va fi interzisă circulația în afara locuinței după ora 20:00, cu două ore mai devreme față de restul localităților.

Măsura se va aplica și în localitățile în care incidența este mai mare de 4 cazuri la mia de locuitori în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

De asemenea, magazinele vor fi închise de la ora 18:00 în zilele de vineri, sâmbătă și duminică în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mie, iar acolo unde incidența este mai mare de 7,5 la mie, măsura se va aplică pe tot parcursul săptămânii.

Se închid și sălile de fitness în localitățile cu o rată mai mare de 4 la mie.

De asemenea, în Caraș-Severin, de la debutul campaniei de vaccinare anti COVID și până în prezent s-au administrat peste 39.000 de doze de vaccin.

În România, peste 14.130 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în acest weekend și s-au înregistrat 399 de noi decese.

Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *