DSP Caraș-Severin a raportat 2 decese din cauza coronavirusului și aproape 60 de infectări în ultima zi în Caraș-Severin

2 cărășeni au pierdut lupta cu coronavirusul și alți 58 s-au îmbolnăvit în ultima zi în Caraș-Severin.

Este vorba despre un bărbat de 48 de ani din Caransebeș și despre o femeie de 72 de ani din Reșița. Ambii sufereau și de alte afecțiuni, cum ar fi diabet zaharat și hepatită cronică.

Asta înseamnă că bilanțul infectărilor a ajuns la 9.494, iar cel al deceselor la 512.

Dintre persoanele infectate, peste 2.470 au fost vindecate.

Alți 144 de cărășeni se află internați în spitale, cu 6 mai mulți față de ziua de ieri, dintre care 16 se află în stare mai gravă, internați pe ATI, mai exact 9 la Reșița și 7 la Caransebeș.

De asemenea, în carantină se află acum peste 610 persoane, iar în izolare aproape 560.

Numărul total al testelor efectuate în județ este de peste 16.300.
Rata de infectare în Caraș-Severin a mai crescut în ultima zi, fiind acum de 1,91 la mie, față de 1,89 la mie cât era ieri.

Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Grădinari, mai exact 4,93 la mie, după care urmează Reșița cu 3,37 la mie și Vermeș cu 3,29 la mie.

La Caransebeș rata de infectare este de 2,16 la mie, la Băile Herculane de 0,64 la mie, la Bocșa 1,81 la mie, la Oțelu Roșu de 1,46 la mie, iar la Moldova Nouă de 1,08 la mie.

În ultimele 14 zile, în Reșița au fost înregistrate puțin peste 280 de cazuri de infectare.

Astfel, la Grădinari, va fi interzisă circulația în afara locuinței după ora 20:00, cu două ore mai devreme față de restul localităților, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. De asemenea, tot în aceste zile, magazinele vor fi închise de la ora 18:00.
De asemenea, în Caraș-Severin, de la debutul campaniei de vaccinare anti COVID și până în prezent s-au administrat aproape 41.000 de doze de vaccin.

În România, peste 6.150 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în acest weekend și s-au înregistrat 129 de noi decese.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate peste 5.000 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și peste 600 la linia TelVerde.

Oamenii trebuie să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE –0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00.
De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!

Post Author: Andreea Ilie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *