3 cărășeni au pierdut lupta cu coronavirusul și alți 40 s-au îmbolnăvit în ultima zi în Caraș-Severin.
Este vorba despre 2 femei de79 și 87 de ani din Mehadica și Reșița și despre un bărbat de 66 de ani din Reșița. Toți sufereau și de alte afecțiuni, aum ar fi hipertensiune arterială, insuficiență renală și hepatită.
Asta înseamnă că bilanțul infectărilor a ajuns la 9.436, iar cel al deceselor la 510.
Dintre persoanele infectate, 2.470 au fost vindecate.
Alți 138 de cărășeni se află internați în spitale, dintre care 17 în stare mai gravă, internați pe ATI, mai exact 10 la Reșița și 7 la Caransebeș.
De asemenea, în carantină se află acum aproape 620 de persoane, iar în izolare aproape 550.
Numărul total al testelor efectuate în județ este de peste 16.240.
Rata de infectare în Caraș-Severin este de 1,89 la mie.
Cea mai mare rată de incidență se înregistrează la Grădinari, mai exact 4,93 la mie, după care urmează Reșița cu 3,36 la mie și Sacu cu 3,23 la mie.
Astfel, la Grădinari, va fi interzisă circulația în afara locuinței după ora 20:00, cu două ore mai devreme față de restul localităților, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică. De asemenea, tot în aceste zile, magazinele vor fi închise de la ora 18:00.
De asemenea, în Caraș-Severin, de la debutul campaniei de vaccinare anti COVID și până în prezent s-au administrat aproape 40.000 de doze de vaccin.
În România, peste 6.200 de cazuri noi de coronavirus au fost confirmate în acest weekend și s-au înregistrat 175 de noi decese.
Reamintim că toate datele sunt oficiale și sunt transmise de către Grupul de Comunicare Strategică și Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin!